Poliţiştii locali, transformaţi în „gonaci” pentru cerşetorii din Centrul Istoric. Recomandarea viceprimarului Rusu: „Nu le mai daţi bani, nu încurajaţi fenomenul!”

Cerşetoria a devenit a adevărată problemă pentru centrul istoric al Braşovului şi se va intensifica cu siguranţă odată cu venirea sezonului de vară când se înmulţesc şi turiştii care vin la Braşov. În încercarea de a împiedica acutizarea acestei probleme, Primăria Braşov  a solicitat ca patrule mixte, formate din reprezentanţi ai Poliţiei Locale şi ai Poliţiei Naţionale  să apară cât mai des în centru şi să „îi sperie” pe cerşetori. 

Deocadată, această transformare în „gonaci” a poliţiştilor este singura soluţie la care se poate apela, în condiţiile în care mulţi dintre cei care cerşesc pe străzile din Centrul istoric şi din zona Gării sunt minori sau mame cu copii veniţi din afara oraşului, din comune şi sate apropiate. Dincolo de graniţele municipiului se încheie şi atribuţiile Poliţiei Locale, iar în zona Gării, intervenţiile sunt împărţite între „Locali” şi Poliţia TF. 

„Patrule mixte ale poliției locale și naționale au început deja să se plimbe mai des pe străzi. Au luat persoane care cerşeau, au fost duse la secție, identificate şi unele amprentate. Pe lângă centru, o altă zonă fierbinte este în jurul gării. Dar din păcate, vorbim de cerșetori care vin din satele și comunele din afara municipiului Braşov, mulți nu au acte, nu au domiciliu real. De aceea acțiunea Poliției Locale este mult îngreunată și am apelat şi la Poliția Națională”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu. 

Viceprimarul îi îndeamnă pe braşoveni să nu încurajeze fenomenul 

În această problematică, poliţiştii colaborează şi cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care intervine la solicitarea patrulelor, pentru identificarea copiilor şi demararea unor anchete sociale, DGASPC având, în această situaţie, „acoperire judeţeană”.  

„Dacă sunt prinși copii pe străzi, la cerşit, se colaborează cu DGASPC, care are atribuţia de a face ancheta socială. Copiii de obicei sunt ridicaţi şi predați Poliției Naţionale, în așteptarea părinților, iar uneori se aplică amenzi celor majori”, a spus Sebastian Rusu.

Până la a găsi o soluţie pe termen lung la problema cerşetoriei în centrul istoric şi în zona Gării, viceprimarul îi îndeamnă pe braşoveni să nu încurajeze în niciun fel fenomenul. „Îi îndemn cu căldură pe brașoveni să nu încurajeze fenomenul și să nu le mai dea bani sau de pomană acestor oameni care de multe ori devin și recalcitranți, când nu primesc”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.