Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu: „Urșii chiar vin în localități. Cum îi ținem în pădure?”

Șeful Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Octavian Berceanu, a recunoscut marți, la Europa FM că urșii reprezintă  o problemă.

„Urșii chiar vin în localități, dar împușcarea lor trebuie să fie ultima soluție. În primul rând, este nevoie de măsuri de prevenție”, a declarat reprezentantul GNM. 

Acesta a declarat că pentru ca urșii să fie ținuți departe de localități este nevoie, în primul rând, de măsuri de prevenție.

„Cum îi ținem în pădure? Păi, hai să nu mai mai recoltăm fructe de pădure”, a mai spus Berceanu. 

De asemenea, el a amintit că ca măsuri de evitare a conflictului om-urs montarea gardurilor electrice, dar și inventarierea animalelor. 

De altfel, despre un inventar al populației de urs se vorbește de mulți ani, însă nu a fost început acest demers. În aceste condiții, România este în stadiul în care organizațiile de mediu acuză administratorii fondurilor cinegetice că supraestimează populația, pentru a forța redeschiderea vânătorii, iar administratorii fondurilor cinegetice le reproșează ONG-iștilor că exagerează cu „protecționismul”. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.