Doi tineri, reţinuţi pentru tentativă de omor în cazul taximetristului înjunghiat

Doi tineri din Braşov au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, ei fiind bănuiţi că ar fi agresat un taximetrist, care a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat.

Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov, cei doi, cu vârsta de 21, respectiv 24 de ani, ar fi comis fapta în cursul nopţii de duminică spre luni, când taximetristul a fost solicitat să-i transporte dintr-o localitate de pe raza judeţului Covasna în municipiul Braşov. 

„Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că, la data de 24 mai, în jurul orei 2,45, un bărbat, în vârstă de 40 ani, în timp ce efectua transport public de persoane, în regim taxi, ar fi preluat patru persoane de sex masculin de pe raza judeţului Covasna, pentru a le transporta în municipiul Braşov. Ulterior, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum şi al unor discuţii în contradictoriu, două dintre cele patru persoane de sex masculin l-ar fi agresat fizic pe conducătorul auto şi i-ar fi provocat leziuni la nivelul feţei şi al spatelui cu un obiect tăietor-înţepător”, se arată în comunicatul IPJ Braşov. 

În cadrul anchetei, poliţiştii braşoveni au efectuat, luni, patru percheziţii domiciliare pe raza municipiului Braşov şi a judeţului Covasna, în urma cărora au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, instrumentat sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tentativă la omor”.

Activităţile au fost desfăşurate de Poliţia Municipiului Braşov /- Biroul de Investigaţii Criminale, Secţiile 1-2 Poliţie, Poliţia Municipiului Codlea, Serviciul Criminalistic, Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Covasna, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.