Bilete pe RATBV, în schimbul ambalajelor reciclabile. Automatele vor fi amplasate în Livada Poştei

Companiile Envipco și Brai-Cata, în parteneriat cu Primăria Brașov, lansează campania „Bine Faci, Bine Primești“, menită să îi atragă pe braşoveni să recicleze ambalajele de plastic, sticlă şi aluminiu, de la băuturi. 

Campania se desfășoară în perioada 6-12 septembrie, în Livada Poștei din Brașov și provoacă comunitatea brașoveană să recicleze ambalajele de băuturi din plastic, sticlă și aluminiu în schimbul biletelor utilizabile în mijloacele de transport în comun din oraș.

În Livada Poștei vor fi instalate 3 astfel de mașini de reciclare, fiecare specializată pentru una dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac. Pentru fiecare ambalaj acceptat, aparatul va emite un tichet. Odată colectate zece tichete, acestea vor putea fi schimbate pe un bilet de transport RATBV cu două călătorii, valabil pe toate liniile de transport în comun din oraș. Practic, zece ambalaje reciclate vor “plăti” un bilet RATBV cu două călătorii.

Cele trei aparate vor fi furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi – și vor rămâne în Brașov cel puțin până la finalul anului. În cadrul parteneriatului Brai-Cata se va ocupa de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.

Această campanie este una de informare despre procesul de reciclare, prin care se dorește sensibilizarea opiniei publice din Brașov și din Ardeal și creșterea gradului de conștientizare privind protejarea mediului înconjurător printr-un management eficient al deșeurilor.

Obiectivele comune ale celor trei parteneri sunt schimbarea comportamentului oamenilor din comunitățile locale cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat și promovarea beneficiilor utilizării transportului în comun ca mijloc de transport ecologic.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.