După ani și ani a fost redeschis pasajul vechi de la Fartec. S-a lucrat până în ultimul moment

Exact înainte de miezul nopții, pasajul vechi de la Fartec a fost redeschis traficului, astfel că mașinile care intră sau ies din oraș nu mai „împart” cele două benzi ale pasajului nou.  De altfel, și duminică  se mai lucra la pasaj, viceprimarul Brașovului Sebastian Rusu, anunțând în 15 august că au fost realizate ultimele marcaje.   
 

„Joi, vineri, sâmbătă și duminică au fost realizate încercările pe fiecare dintre cele patru grinzi a câte patru deschideri, iar valorile sunt chiar mai bune decât cele admisibile, permițând reluarea deplină a circulației în condiții de siguranță și de calitate“, a declarat Ștefan Galu, directorul companiei care a realizat lucrările.

Începând de astăzi vor fi continuate lucrările de finisaj și vopsitorii la intradosul pasajului, finalizarea sferturilor de con la cele două culei și readucerea terenului la starea inițială, cu termen de finalizare 30 septembrie 2021.

Chiar dacă şantierul nu a fost închis încă, se poate poate circula în siguranţă pe pasaj, spun autorităţile..

„După îndelungi așteptări, o mulțime de discuții și, pe bună dreptate, nemulțumiri, iată că în sfârșit a venit momentul așteptat de  brașoveni și de cei care ne tranzitează sau ne vizitează orașul”, a scris viceprimarul Sebastian Rusu pe rețelele de socializare.  
Lucrările la pasajul de la Fartec au început în anul 2015, iar în anul 2016 a fost închis traficului rutier.  De atunci, proiectul a avansat „cu viteza melcului”, iar la un moment dat, pe pasaj a apărut și o „seră”, care să le permită muncitorilor să lucreze și în perioadele ploioase. În acești ani a fost schimbat constructorul, iar ultimul termen pentru redeschiderea traficului era 15 august. Dacă nu ar fi respectat acest termen, constructorul ar fi riscat să plătească penalități.  
 
La sfârşitul lunii iulie, când fusese anunţată prima dată de finalizare a lucărilor, şantierul era încă în desfăşurare, pe pasajul de la Fartec. Atunci, primarul Allen Coliban, care anunţase această dată, a făcut o vizită în teren şi a avut discuţii cu constructorul, anunţând atunci împreună că la 15 august se va circula pe pasaj.  Atunci, firma care a făcut lucrările a invocat probleme cu vremea şi problemele cu furnizorii, pentru a explica amânarea finalizării lucrărilor. (Detalii AICI).
 
 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.