Ghimbavul, a treia localitate din judeţ în care cununiile civile pot fi organizate şi în afara primăriei. Taxa este pe măsură

Din această toamnă, tineriidin Ghimbav vor avea ocazia să organizeze căsătorii civile şi în alte spaţii decât cel de la Primărie. Consiliul Local va dezbate în şedinţa din 31 august un proiect de hotărâre în acest sens.

Pentru a chema ofiţerul de stare civilă în alte locuri decât cel „clasic” din Primărie, mirii vor plăti însă o suprataxă, în valoare de 1000 de lei. Oraşul Ghimbav devine astfel a treia localitate din judeţ – după municipiile Braşov şi Săcele, care, printr-o hotărâre de CL permite organizarea cununiilor în afara primăriei. De altfel, deşi mirii vor avea ocazia de solicita ofiţerul stării civile în oriunde doresc pentru astfel de ceremonii, administraţia locală pregăteşte, în centrul oraşului, un loc special pentru astfel de evenimente. Un fost spaţiu de lângă primărie este în curs de amenajare, cu bănci, zonă verde, mini-piaţetă cu pavaj şi o pergolă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.