Ramai la curent!

Educație

Începerea școlii: Nu se mai permite purtarea măștilor textile / Cum se vor desfășura orele de sport

Publicat

in

Utilizarea măștilor textile va fi interzisă în noul an școlar, toți elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și la nivelul universităților și facultăților urmând a purta numai măști de uz medicinal, a anunțat marți Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Aceasta a prezentat marți principalele modificări care vor și în noul an școlar în condiții de pandemie, față de situația de anul trecut.

„Se va opta pentru participarea zilnică cu prezența fizica a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ cu respectarea tuturor normelor de protecție când incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate se menţine sub 6 la mia de locuitori. Când incidența trece peste 6 la mia de locuitori, lucrăm acum cu două posibile scenarii: unul este trecerea în învățământ online integral sau sistem hibrid cu învățământ online pentru copiii care sunt nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a continua învățământ față în față pentru copiii care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
 
Referitor la măsurile de protecție se menține obligația purtării măștii în spațiile închise. În spațiile deschise, masca nu este obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a noului an școlar pentru că acolo se anticipează că vor avea loc aglomerații de persoane și că nu se va putea menține corespunzător distanțarea fizică. 
 
În ceea ce priveşte activitatea sportivă, aceasta se poate desfășura preferabil în spații exterioare, iar dacă condițiile meteo nu permit se poate desfășura în interior, până la incidența de 2 la mie fără masca de protecție, a mai precizat ministrul.
 
„Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și la nivelul universităților și facultăților, trebuie să fie măști de uz medical. Deci nu se mai permite utilizarea măștilor textile. Avem în vedere această modificare și aceste mențineri ale mijloacelor de protecție, deoarece cifrele privind incidența și severitatea infecției cu COVID-19 la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internațional cât și la nivel națioanl. ce vedem în aceste zile sunt rate crescute de infectare la copiii infectați cu COVID-19”, a încheiat Ioana Mihăilă, într-o conferinţă comună cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a confirmat că s-a agreat cu certitudine ca școlile să rămână deschise până la incidența ratei de infectare de 6 la mia de locuitori. 
 
Deschiderea anului şcolar va fi în 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii, fără niciun fel de diferențiere de clasă sau de alți parametri. Ceremonia de deschidere cu durată limitată de o oră și jumătate cu mască de protecție obligatorie, prin excepție, fiind vorba de aglomerări la care participă părinți, elevi profesori. 
 
„Avem o listă cu fiecare școală, persoană desemnată, cu date de identificare și coordonate pe care o vom folosi împreună cu Ministerul Sănătății, DSP, în așa fel încât la nivelul fiecărei școli să fie facilitată legătura cu părinții, înainte de începerea anului școlar, pentru întâlniri interactive între părinți și reprezentanții DSP, pentru ca în cadrul acestor întâlniri să poată primi răspunsuri toți acei părinții care au încă semne de întrebare. După această acțiune care a început de săptămâna aceasta, vrem ca părinții să se poată exprima în cunoștință de cauză în formularele care le vor fi transmise pentru acordul de vaccinare al elevilor care au vârsta de peste 12 ani.  În primul rând vor fi chestionați dacă au trecut sau nu prin boală, dacă au fost sau nu vaccinați, iar în cazul în care nu au fost vaccinați, următoarea rubrică va fi cu Da sau Nu – acordul părinților pentru vaccinare. Este un demers pe care-l facem în toate școlile din România și sperăm să avem un rezultat care să arate responsabilitate din partea părinților care dopresc siguranță în școli. Acest demers va fi inițiat odată cu prima zi de școală, ci data de 13 septembrie. Până atunci vom avea acțiuni de pegătire la nivelul fiecărei școli., a declarat, la rândul său, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Ziua speciilor pe cale de dispariție, sărbătorită la Zoo Brașov cu ateliere și jocuri interactive

Publicat

in

Grădina Zoologică Brașov organizează o serie de activități, ateliere educative și jocuri interactive dedicate tuturor vizitatorilor, cu ocazia Zilei Speciilor pe cale de dispariție, marcate în fiecare an pe data de 15 mai.

Evenimentul este unul cu atât mai important cu cât, în cadrul grădinii zoologice, se regăsesc specii amenințate cu dispariția, precum tigru siberian, panda roșu, macac coadă de leu, sau lemur cu coadă inelată, dar și specii aflate  în pericol critic de dispariție, precum cămila bactriană. Pe lângă acestea, există și numeroase specii vulnerabile: leul african, pinguinul Humboldt, vulturul de mare a lui Steller sau bufnița polară.

Prin programele de educație și conservare pe care de desfășoară, Zoo Brașov își reafirmă angajamentul față de protejarea faunei sălbatice și promovarea respectului pentru natură în rândul publicului de toate vârstele”, spune Alin Pînzaru, director Grădina Zoologică Brașov.

Totodată, prin programul de adopții „Adoptă la zoo, conservă în natură”, persoanele interesate pot contribui direct la îngrijirea și bunăstarea animalelor, susținând în același timp eforturile de conservare și educație dedicate protejării speciilor vulnerabile și amenințate. Detalii despre program se pot obține accesând https://zoobrasov.ro/adoptie-animale-zoo/

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Muzeul Pădurii din Dino Parc Râșnov, avizat oficial de Ministerul Culturii

Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Culturii pentru Muzeul Pădurii, o colecție cu peste 1.300 de exponate naturale. Acreditarea confirmă componenta educațională și științifică dezvoltată de parc în colaborare cu instituții de cercetare și universități din România.

Publicat

in

Muzeul Pădurii va fi amenajat în județul Brașov, la Râșnov, în acest an. Dino Parc Râșnov a primit avizul Ministerului Mediului pentru a crea, la Muzeul Pădurii, o colecție care reunește 1300 de exponate naturale. Decizia a fost emisă de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, în urma procesului de evaluare științifică a exponatelor și a documentației depuse de parc.

„De la primul dinozaur instalat în pădurea de la Râșnov, am știut că nu avem de-a face cu un parc obișnuit. Era un proiect care își asuma cultura și educația științifică drept misiune, lucru pe care l-a demonstrat apoi an după an. Mastodontul de la Baraolt, cuibul cu ouă autentice descoperit la Tuștea, reconstituirea la scară reală a lui Hatzegopteryx, exponatele despre evenimentele geologice și reconstituirea impactului unui mare asteroid de la Chicxulub în Mexic, considerat a fi cauzat dispariția dinozaurilor, toate acestea sunt dovezi ale unei vocații reale iar Muzeul Pădurii este expresia firească a acestei vocații. Mă bucur că am putut, de-a lungul anilor, să inspir acest demers și să-i văd astăzi recunoașterea oficială. Avizul Comisiei Naționale a Muzeelor nu este o surpriză pentru mine, ci confirmarea unei construcții serioase de peste 10 ani”, a declarat Prof. univ. dr. Dan Grigorescu, profesor emerit, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București.

Reprezentanții parcului spun că obținerea avizului vine după mai multe analize și evaluări realizate de specialiști din domeniu. Colecțiile includ exponate de paleontologie, geologie și istorie naturală, dezvoltate în colaborare cu cercetători și instituții academice. Astfel, profesorul universitar Dan Grigorescu, unul dintre specialiștii implicați în proiect de-a lungul anilor, consideră că recunoașterea oficială confirmă direcția asumată de parc încă de la deschidere:

Prin această acreditare, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei își consolidează componenta educațională și muzeală, dezvoltată în ultimii ani prin colaborări cu instituții de cercetare și universități din țară, spune, la rândul său, managerul general Dino Parc, Adrian Apostol:

„Muzeul Pădurii este, pentru noi, încununarea muncii începute încă de când am gândit acest proiect. Ne-am dorit să creăm mai mult decât un parc cu dinozauri, ne-am dorit un muzeu construit pe parteneriate științifice solide.Un loc în care educația și distracția să poată să existe împreună iar noile generații să poată să învețe cu placere. Acest statut de muzeu este un pas natural, care a venit într-o perioadă de maturizare a parcului. La obținerea acestei titulaturi din partea Ministerului Culturii au contribuit colaborările pe care Dino Parc Râșnov le-a dezvoltat de-a lungul anilor. Am construit parteneriate solide cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Universitatea din București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Muzeul Național Bran, Universitatea Transilvania Brașov, precum și cu parteneri privați autohtoni și internaționali. Celor peste 130 de exponate de dinozauri reproduse în mărime naturală și atestate științific li se adaugă, în cadrul Muzeului Pădurii, o colecție de peste 1300 de exponate naturale. Astfel, cei care ne vizitează vor putea experimenta tot ceea ce înseamnă evoluția vieții pe Pământ și vor dobândi cunoștințe importante, care să îi însoțească toată viața”, a declarat Adrian Apostu, manager general.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și singurul din România inclus în topul parcurilor de distracție din Europa, ocupând poziția a treia, potrivit site-ului specializat europeanbestdestinations.com. De asemenea, Dino Parc Râșnov a fost desemnat Destinația Anului 2025 în cadrul categoriei „Distracție și Aventură”. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 130 de dinozauri în mărime naturală, atestați științific.

Citește mai departe

Educație

FOTO & VIDEO Transformare digitală la Universitatea „Transilvania”. Centrele și laboratoarele de cercetare, dotate cu echipamente de ultimă generație

Universitatea Transilvania din Brașov a investit peste 28 de milioane de lei, prin fonduri PNRR, în laboratoare digitale, simulatoare medicale, platforme pentru roboți umanoizi și infrastructură IT destinată studenților și cercetării.

Publicat

in

Universitatea Transilvania din Brașov a finalizat o serie de investiții în infrastructura digitală și de cercetare, în valoare de peste 28,6 milioane de lei cu TVA, destinate unei pregătiri cât mai temeinice a viitorilor absolvenți, pentru piața muncii. Investițiile sunt menite să transforme centrele de cercetare și laboratoarele Universității în zone cât mai atractive pentru studenți, masteranzi și doctoranzi interesați de activități practice aplicate.

18 din cele 32 de centre de cercetare ale Universității Transilvania, complet digitalizate

Investițiile, începute încă din 2022, au fost integral finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul proiectului „Transformare digitală pentru inovare și competitivitate”, accesat de universitatea brașoveană. 18 centre de cercetare, din cele 32 ale Universității Transilvania, plus două laboratoare, sunt astfel complet digitalizate și echipate, prin intermediul acestui proiect, spune Monica Răileanu Szeles, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov.

Deși principalele beneficiare sunt mai ales facultățile cu profil tehnic, există echipamente achiziționate și pentru studenții de la alte profile – cum sunt de exemplu Facultatea de Sociologie și Comunicare – unde studenții de la Media Digitală beneficiază de un echipament de printare 3D, Facultatea de Medicină sau Facultatea de Alimentație Publică și Turism.

De asemenea, au fost organizate diverse stagii de pregătire privind competențele digitale, adecvate nivelului de instruire al cursanților.

Echipamente de simulare medicală, echipamente de print 3D și simulatoare pentru operațiuni forestiere, în centrele de cercetare ale Universității Transilvania

Printre investițiile realizate cu ajutorul fondurilor PNRR se numără, de exemplu, o platformă de dezvoltare pentru roboți umanoizi. Această platformă, funcțională acum în cadrul Centrului de cercetare „Sisteme pentru controlul proceselor”, permite studenților și cercetătorilor să dezvolte roboți și utilaje, folosind un hardware complex cu software avansat (adesea bazat pe IA) pentru a simula mișcările și funcțiile cognitive umane.

De asemenea, pentru Facultatea de Medicină a fost achiziționat un simulator de naștere cu modul de naștere automată și scenarii obstetricale. Acesta permite viitorilor medici antrenarea pentru diferite scenarii și urgențe obstetricale rare și critice, fără riscuri pentru pacienți. 

Tot pentru studenții de la Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania a achiziționat echipamente pentru Laboratorul de neurogenetică, unde se fac, la nivel celular, analize comparative de genetică. (VIDEO jos)

Simulatorul pentru lucrări forestiere aflat acum în dotarea Centrului de Exploatări forestiere, amenajarea pădurilor și măsurători terestre este un alt echipament digital ce permite un proces de educație la standarde internaționale.

Acest simulator, în valoare de 600.000 de lei, utilizează ecrane multiple pentru a crea o experiență imersivă, elimină riscurile de accidente în timpul activitățior practice și simulează funcționarea utilajelor performante și condițiile din teren.

Simulatorul este acum utilizat de studenții Facultății de Silvicultură și exploatări forestiere pentru formarea abilităților tehnice în recoltarea, manipularea, stivuirea și stocarea lemnului. 

Investiție pentru creșterea calității educației

La toate aceste echipamente de cercetare au acces atât studenții, masteranzii și doctoranzii interesați de aplicații practice în domeniul lor, cât și cercetătorii și cadrele didactice din universitate. De altfel, prof. dr. Carmen Buzea, prorectorul Universității Transilvania, responsabil de activitatea de cercetare și informatizare, spune că aceasta este „cea mai importantă investiție în infrastructura de cercetare și educație, de până acum, după crearea Institutului de de Cercetare-Dezvoltare al Universității”.

„Studenții noștri pot avea proiecte de cercetare dezvoltate în echipă, alături de cadre didactice. În acest mod, ne dorim să le dezvoltăm și competențele tehnice de care au nevoie pe piața forței de muncă. Considerăm astfel, că pregătirea profesională este îmbunătățită, nu doar prin dezvoltarea curriculei, ci și prin acest proces formativ, bazat pe echipamente moderne, infrastructură digitală și softuri de ultimă generație”, a declarat prof. dr. Carmen Buzea, prorectorul Universității Transilvania.

2032, orizont de transformare digitală pentru Universitatea Transilvania

Investițiile de peste 28 de milioane de lei prin PNRR, derulate începând din 2022 pe o perioadă de patru ani, au vizat modernizarea proceselor educaționale și accelerarea transformării digitale a universității.

Investițiile fac parte din strategia de digitalizare a Universității Transilvania din Brașov, pentru perioada 2022–2032.

Citește mai departe

Trending