Connect with us

Cotidian

Liber la demolarea centrelor istorice! Unul dintre filtrele importante din ciruitul de avizare, propus spre eliminare din lege

Published

on

Ministerul Culturii are în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii 422/2001 in regim de urgenţă, privind protejarea monumentelor istorice. Comisia Națională a Monumentelor Istorice, respectiv comisiile zonale ale monumentelor istorice, sunt scoase din acest circuit. În nota de fundamentare a proiectului se arată că principalul argument pentru luarea deciziei privește „degrevarea activității în comisiile de specialitate”, relateaza ziare.com.

Ultima zi în care documentul este în dezbatere publică este azi, 30 august.  

Proiectul arată că funcționarii publici pot emite avizele singuri dacă sunt respectate următoarele condiții:

  •  documentația este elaborată de un arhitect atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil;
  • aceasta respectă procedura privind avizarea intervențiilor în zonele de protecție a monumentelor istorice și zonele protejate aprobată prin ordin al ministrului culturii.  

„Se elimină un filtru important”

Expertii din domeniu sunt de părere că prin acest proiect de ordonanță este eliminat un important filtru de oprire a abuzurilor cu privire la soarta clădirilor de patrimoniu. Iar noile prevederi sunt abuzive și pot lăsa loc la aranjamente.

„Eliminarea filtrului Comisiilor Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din procesul de avizare a lucrărilor de edificare sau demolare în zonele protejate înseamnă mână liberă pentru rechinii imobiliari, o calamitate pentru țesutul construit istoric. Vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate”, a declarat pentru Europa Liberă directorul adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Edmond Niculușcă.

Totodată, acesta a mai scris pe pagina sa de Facebook că in cazul în care ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, doreşte cu adevărat să simplifice și să modernizeze legislația în domeniul protecției patrimoniului, să iasă în dezbatere publică cu Codul Patrimoniului.  

„Faceți un pas curajos înainte, nu fiți sluga rechinilor imobiliari! Proiectul de Ordonanță pe care îl propuneți ne întoarce în timp 20 de ani, iar efectele vor fi catastrofale. Veți fi un mic Ceaușescu pentru centrele istorice ale orașelor din România. Comisiile Zonale și Comisia Națională pentru Monumentele Istorice nu trebuie eliminate din circuitul de avizare al proiectelor imobiliare din zonele protejate, chiar dacă proiectul imobiliar este semnat de un expert atestat de instituție. Nu puteți lăsa decizia doar Direcțiilor de Cultură care nu au oameni, au salarii mizerabile și nu au experți atestați. Cum puteți introduce noțiunea de „desființare parțială” a monumentele istorice în legislația românească de secol 21?

La rândul său, arhitectul Tudor Schinagel este de părere ca orice pas înspre a simplifica procedurile de avizare este excepțional atâta timp cât există garanția calității și a onestității de ambele părți.

„Renunțarea la avizările din partea comisiilor zonale și naționale în favoarea avizărilor de către arhitecți atestați nu este o garanție a protejării, conservarii zonelor protejate. Modificările supuse consultării publice nu sunt decat o posibilitate de a te ‘juca’ si mai mult cu Legea Monumentelor”, a mai precizat arhitectul.

Ordinul Arhitecților din România cere președintelui Klaus Iohannis și premierului Florin Cîțu retragerea proiectului de Ordonanță care modifică Legea monumentelor

Şi organizația profesională a arhitecţilor este de părere că proiectul de Ordonanță deschide calea arbitrariului și abuzurilor și are potențial distructiv pentru patrimoniul cultural național. 

”Nimic din ceea ce caracterizează proiectul de Ordonanță nu poate fi justificat din perspectiva unei adevărate protejări a patrimoniului, nici sub aspectul regimului de urgență, care exclude posibilitatea unor intervenții reale asupra textului, și nici sub cel al măsurilor preconizate, care vor deschide calea arbitrariului și abuzurilor: înlocuirea avizării proiectelor în CNMI / CZMI cu semnătura unui singur specialist atestat; înlocuirea propunerii de aviz a CNMI / CZMI cu decizia direcției locale de cultură;introducerea conceptului de ”desființare parțială” a unui monument istoric; reducerea componenței CNMI / CZMI numai la membri atestați. Din textul propus și din precizările ulterioare ale Ministerului Culturii rezultă că raportul dintre noțiuni fundamentale ca monument și patrimoniu este în continuare înțeles în mod confuz, cu urmări nefaste asupra clădirilor care, deși evident valoroase, nu sunt clasate”, se arată în scrisoarea transmisă preşedintelui şi premierului. 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Primarul din Săcele, indecis în privința păcănelelor. Cele 11 săli din oraș „vor fi analizate”

Published

on

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa,  este indecis în ceea ce privește interzicerea jocurilor de noroc din oraș. El a precizat că în cursul acestei săptămâni vor fi analizate toate cele 11 săli de jocuri, după care vor fi luate deciziile în acest sens.


„Pentru mine, ca primar, prioritatea este protejarea comunității, dar și respectarea cadrului legal și a mediului economic local. Nu susțin nici decizii pripite, nici abordări populiste”, a declarat primarul.

Evaluarea celor 11 săli va include amplasarea fiecărei locații;  respectarea condițiilor legale actuale; impactul social;  contribuția fiscală la bugetul local; numărul de salariați cu domiciliul în Săcele;  posibilitatea introducerii unor reguli suplimentare la nivel local.

Amintim că în Zărnești, Consiliul Local s-a pronunțat împotriva jocurilor de noroc, iar edilii din Râșnov și Brașov au declarat că vor propune interzicerea acestei activități. 

Continue Reading

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Trending