Ramai la curent!

Stiri Brasov

Cinematograful Astra, redeschis de Alpin Film Festival. La Brașov vor fi proiecții de film, conferințe, ateliere de cățărare și ture cu caiacul

Publicat

in

După mulți ani în care a stat închis, Cinematograful Astra din Livada Poștei va fi redeschis săptămâna viitoare, când la Brașov vor fi evenimente din Agenda Alpine Film Festival. 

Astfel, la Cinema Astra, în 7 septembrie, de la ora 15.00,  Marcel Șofariu, actualul președinte al SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein, respectiv Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor), va prezenta volumul SKV – 140 de ani de drumeție. 

Tot la Cinema Astra vor fi prezentate trei scurtmetrajele incluse în competiția de scurt metraje românești: „Light Line ”(r. Sabin Dorohoi) – 8 septembrie, ora 18:00, „Cerbul a trecut prin fața mea” (r. Vlad Petri), „Când “Singur pe munte” devine “Prea Singur”” (r. Ioan Stoenică), „Cum am trăit într-o pădure” (r. Dite Dinesz) – pe 9 septembrie, începând cu ora 18.30. 

Organizatorii au pregătit peste 50 de filme din întreaga lume. De asemenea, un număr impresionant de invitați speciali va poposi la Brașov în perioada festivalului și va participa la proiecțiile de film și la conferințele dedicate unor subiecte arzătoare precum protejarea mediului și conservarea biosferei, posibilitățile de susținere a sportivilor cu dizabilități, turismul din România și situația urșilor din țara noastră.

 „Va fi prezentă o legendă a alpinismului mondial, Catherine Destivelle, considerată cea mai bună alpinistă din istorie și suntem foarte bucuroși că a acceptat să vină. O avem avem pe Eliza Kubarska, considerată cea mai bună regizoare de film de munte și de mediu din lume. Local mi se pare foarte important să punctăm acest moment care s a întâmplat acum 140 de ani la Brașov, când a luat ființă prima asociație de turism montan, SKV, și vom avea o conferință la cinema Astra, în prezența președintelui SKV. E foarte important să știe lumea că la Brașov practic a început ceea ce noi numim astăzi trekking sau drumeție.  L-am găsit pe pionierul parcurilor naturale din România, Zeno Oarcea. Prezentăm un film despre viața lui, care este extraordinară, înțelepciunea lui, și cred că vor fi lucruri pe care oamenii le vor afla direct de la dumnealui și va fi unul din momentele foarte puternice de la festival. Și nu vreau  să închei fără să punctez și prezența echipei noastre de aur la olimpiadă, paraclimbing și evenimentelor dedicate lor, turnul de cățărat și evenimentul de caiac. Inedit: copiii sau cei care vor urca pe turnul de escaladă vor fi coordonați de doi nevăzători care au o experiență foarte mare. Bineînțeles, supravegheați de Clubul Alpin Român. Și Trento, care este cel mai mare festival de film montan din Europa și primul din lume, ne au trimis o serie de două ore de animație pentru copii pentru copii de la 5 la 12 ani. Sunt filme legate de protecția mediului, de sport, de cățărare. Vom proiecta și filmul de succes a lui Dan Dinu ”România Sălbatică”, expoziția sa de la AFI și expoziția Agerpres din Coresi, cu poze interesante și vechi despre Brașov“, a declarat Dan Burlac, organizatorul festivalului.

Ediția a 6-a a Alpine Fim Festival se va desfășura în perioada 7-12 septembrie 2021, la Brașov, Predeal și Râșnov și este inclus în agenda Forumului Orașelor Verzi. Accesul la toate evenimentele incluse în programul Alpin Film Festival este gratuit, în limita locurilor disponibile și în conformitate cu normele în vigoare. 

Programul complet al festivalului poate fi consultat AICI: 

https://alpinfilmfestival.ro/program-aff-2021-editia-6/

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Lucrări întârziate la Pavilionul din Zărnești al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. Pacienții vor sta până la finalul anului la Căminul pentru persoane vârstnice din Noua

Publicat

in

Încheiat pentru o perioadă de un an, respectiv 11 iunie 2025 – 11 iunie 2026, protocolul încheiat între Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov și Direcția de Asistență Socială Brașov va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2026.

În baza acestui protocol, pacienții internați la Pavilionul din Zărnești al spitalului brașovean au fost mutați temporar în mai multe spații din Căminul pentru Persoane Vârstnice Brașov, astfel încât să se asigure front de lucru pentru firma care reabilitează clădirea de la Zărnești.

Prelungirea acestui protocol urmează să fie aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 7 mai, dar și de Consiliul Local Brșaov, cel mai probabil în ședința de plen din luna mai.

Lucrările vor fi gata în luna iulie

Solicitarea de prelungire a protocolului a fost depusă la Consiliul Județean Brașov de conducerea Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, care a anunțat că  lucrările de reabilitare a clădirii din Zărneşti nu au fost finalizate până în prezent, termenul estimat pentru rerminarea acestora acestora fiind data de 31 iulie 2026.

„Ulterior finalizării lucrărilor, pentru reluarea activității în locaţia din Zărneşti este necesară parcurgerea procedurilor legale privind obținerea autorizației de securitate la incendiu (ISU) şi a autorizației sanitare de funcționare, demersuri care necesită un interval suplimentar de timp. În vederea asigurării continuității activității medicale şi a serviciilor acordate pacienților internați în cadrul Secției Psihiatrie Cronici Zărneşti, vă rugăm să analizați şi să aprobați prelungirea duratei Protocolului de colaborare până la data de 31 decembrie 2026”, au precizat reprezentanții spitalului brașovean.

Secţia exterioară din Zărneşti a spitalului a intrat reabilitare la începutul anului trecut. Prin acest proiect se realizează lucrări de eficientizare energetică a clădirii cu parter, două etaje şi pod, în care sunt internaţi pacienţii. 

Pentru finanţarea lucrărilor la clădirea de la Zărneşti, Consiliul Judeţean Braşov a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

Citește mai departe

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Stiri Brasov

„Flori în Țara Bârsei” revine la Brașov. Tineri interpreți din țară și din Ucraina urcă pe scena Reduta pentru două seri de folclor autentic

Festivalul „Flori în Țara Bârsei” revine la Brașov pe 6–7 mai 2026, aducând pe scena Centrului Cultural Reduta 16 tineri interpreți și artiști consacrați ai folclorului românesc, într-un spectacol dedicat tradițiilor autentice.

Publicat

in

În perioada 6–7 mai 2026, Centrul Cultural Reduta găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Concurs Național „Flori în Țara Bârsei”, un eveniment care aduce în prim-plan 16 tineri interpreți din România și Ucraina, dornici să-și afirme talentul în fața publicului și a juriului de specialitate.

Timp de două seri, începând cu ora 18:00, scena Redutei va fi animată de interpretări autentice de doine, balade și cântece tradiționale, dar și de recitaluri susținute de artiști consacrați.

Concurenții ediției 2026 a festivalului „Florin din Țara Bârsei”:

  • ADAM Radu (Brașov)
  • BĂZĂVAN Mihaela Andreea (Argeș)
  • COJOCARU Daria (Gorj)
  • HAMURAR Olena (Odesa, Ucraina)
  • MAHU Cătălina Veronica (Botoșani)
  • MIRON Simona (Brașov)
  • MOLDOVAN Bianca (Suceava)
  • MORARU Daria (Prahova)
  • NIȘCOVEANU Mădălina (Vrancea)
  • PUPĂZĂ Denisa (Mehedinți)
  • RACOȚIA Miruna (Brașov)
  • RĂSTOACĂ Alexandra (Suceava)
  • SACARĂ Petruța (Iași)
  • ȘUHANI Gabriela (Suceava)
  • TIȘE Diana (Mureș)
  • VÂRVĂRICI Georgiana (Bacău)

Prezentarea evenimentului va fi asigurată de Claudia Mirițescu.

În seara de 6 mai 2026, vor susține recitaluri Roxana Reche, Alexandru Pal, George Muraru și Flavia Cochirleanu, câștigătoarea Trofeului „Flori în Țara Bârsei” 2025. În cea de-a doua seară, pe 7 mai 2026, vor urca pe scenă Mariana Anghel, Adriana Irimieș, Polina Gheorghe și Claudia Mirițescu. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Plaiuri Transilvane, sub bagheta dirijorului Iosif Ioan Liviu, iar momentele coregrafice vor fi oferite de Ansamblul Folcloric Poienița.

Festivalul, dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 25 de ani, își propune să descopere noi talente și să păstreze vii tradițiile autentice. Concurenții vor fi evaluați de un juriu de specialitate, care va puncta autenticitatea repertoriului, calitatea interpretării și respectarea costumului popular.

Intrarea este gratuită, pe bază de invitație, disponibilă la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta.

La ediția 2025, trofeul festivalului a fost câștigat de Cochirleanu Flavia Maria din satul Bentu, comuna Gălbinași, județul Buzău.

Citește mai departe

Trending