Referendumul de la Codlea, pe tema ocolitoarei orașului, a fost invalidat. La urne s-au prezentat prea puțini cetățeni

Referendumul de la Codlea, prin care locuitorii municipiului au fost întrebați dacă sunt de acord ca ocolitoarea orașului să fie realizată inclusiv printr-un împrumut bancar, nu a fost validat. Dintre cei 20.866 de alegători înscriși pe listele electorale s-au prezentat la urne peste 2.200 de persoane,  în condițiile în care, pentru valorarea votului era nevoie de o prezență de peste 30% (peste 6.000 de persoane). Dintre cei prezenți, au votat pentru 1.729 de, iar alți 392 au votat împotrivă. Alte 82 de voturi au fost anulate.
 
De altfel, primarul municipiului, Mihai Cîmpeanu, a declarat că „votul celor peste 2.200 de codleni este extrem de important (peste 83% favorabil), dar nu putem nega faptul că absența celorlalți cetățeni cu drept de vot are importanța ei (care nu reprezintă neapărat un vot împotriva construirii ocolitoarei, ci mai degrabă a realizării acesteia prin finanțare bancară) ceea ce a condus la invalidarea referendumului. Mulțumim codlenilor care au ales să-și exprime prin vot părerea la referendum, dar și celor care au decis, ca prin absență, să ne transmită opinia lor”. 
 
Pe de altă parte, după invalidarea referendumului, edilul a declarat că va merge la toate instituțiile statului, pentru a identifica o sursă de finanțare, cu excepția împrumutului și a fondurilor europene. „Sper ca inclusiv cei care au boicotat să pună umărul pentru realizarea acestui proiect”, a încheiat primarul. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.