Un dezvoltator imobiliar vrea anularea hotărârii Consiliului Local Brașov prin care a fost stabilită obligativitatea asigurării parcărilor pentru noile locuințele noi

Stabilită prin hotărâre de Consiliu Local în anul 2018, regula prin care, pentru fiecare unitate locativă nou construită trebuie asigurate minim două locuri de parcare este contestată de un dezvoltator imobiliar. Mai exact, astăzi, în ședința Comisiei de Circulație a municipiului Brașov se va discuta un punct referitor la „revocarea HCL nr. 134/2018 – Normarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcții de locuințe în Municipiul Brașov”, solicitarea fiind făcută de SC Immo Lodgia One SRL. 

În hotărârea de Consiliu Local din anul 2018 se arată că „pentru fiecare unitate locativă nou construită în Municipiul Braşov se vor asigura minim două locuri de parcare în interiorul proprietăţii. Acestea se vor realiza la sol şi în construcţii individuale, subterane sau supraterane”. Parcările trebuie asigurate atât pentru apartamentele din blocuri, cât și pentru casele în care stă o singură familie. 

Acum trei ani, decizia a fost luată după ce dezvoltatorii imobiliari nu amenajau locuri de parcare sau, dacă le realizau, acestea erau vândute separat, la prețuri exorbitante. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.