Profesorul Florin Paraschiv, enervat de situatia clubului Corona si de „cumetriile din club”. Mesaj dur către primarul Coliban: „Termină cu prostiile și trimite-i acasă pe consilierii tăi, știi care…”

Foto: handbalfan.ro

Profesorul Florin Paraschiv îi transmite un mesaj dur primarului Brașovului, Allen Coliban, după ce CSM Corona Brașov a înregistrat un eșec în deplasare, piezând în fața HCF Neamț (29-28/ 18-14), în etapa a V-a a Diviziei A la Handbal feminin. Rezultatul îndepărtează și mai mult echipa condusă de Alin Bondar, de obiectivul stabilit la începutul campionatului – acela de a promova în Liga Națională, având în vedere că brașovencele au pierdut și puncte pe teren propriu, în fața HC Neptun Constanța.   

Florin Paraschiv fost decan al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „George Barițiu” Brașov şi absolvent al Școlii doctorale din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea din București) a pus „punctul pe i”, nominalizându-i pe toţi cei pe care primarul Allen Coliban i-a adus de la alte cluburi, fără a avea un brackground suficient de solid.  

„Penibil este puțin spus!
Când aveți de gând sa terminați cu „gașca” și „cumetriile” Coliban, Ciungara, Cucuian, Bondar, Udristoiu și New entry „bombardierul” adus din Anglia la Corona (de la Federația Engleza de Handbal) săracii nici nu știu ce sport e ala, il confunda cu curling)!
Stop!
Boți să vopsească garduri și să facă roll-up-uri, Ciungara să gletuiasca, Cucuian la Cluj și restul la munca! Eu, personal, nu îți permit sa dărâmi tot ceea ce au construit profesorii și antrenorii brașoveni în ultimii zeci de ani…. Nu accept! Nu ai loc în Primărie să pui toate cupele, medaliile și diplomele câștigate de brașoveni! Termina cu prostiile și trimite-i acasă pe consilierii tăi, știi care…
Gânduri bune!
PS: CV-ul meu e pe Google, datele de contact le ai”,
a transmis profesorul Florin Paraschiv. 

Cine sunt totuși cei despre care vorbește Florin Paraschiv?

  • Boți (Lorand Balint) este reprezentant al unei firme de publciitate și PR din Cluj, consultantul primarului Coliban pe sport și cel care a realizat strategia de sport a Brașovului, în baza unui contract de 73.000 de lei achitat din bani publici. Tot Boți este cel care l-a susținut pe Coliban în campania electorală. 
  • Ciunga (Bogdan Ciungara) a fost adus tot pe o filieră de consultant, la începutul anului, la CSM Corona Brașov, fără a fi însă oficial „la butoane” la clubul din subordinea Municipalităţii. Potrivit unor surse, acesta ar fi trecut, mai nou, tot neoficial, la ASC Kids Tâmpa, un club sportiv privat din Braşov, care a obţinut sume record de la bugetul local, prin Ghidul de finanţare pentru proiecte de susţinere a sportului de masă şi a sportului de performanţă.
  • Cucuian (Mircea Cucuian) a fost coordonator al „U” Cluj, o echipă care în ultimii ani, în Liga Florilor nu a reuşit prea mari performanţe, ci mai degrabă s-a zbătut la coada clasamentului pentru menţinerea în primul eşalon. Potrivit unor surse, el ar fi ajuns la Braşov, tot pe filiera Boţi – Coliban. 
  • Bondar (Alin Bondar) şi Udriştoiu (Răzvan Udriştoiu) sunt doi tineri antrenori (legaţi şi de o cumetrie) fără prea mari rezultate, care au ajuns la CSM Braşov tot de la „clubul ultra-performant” de la Cluj.
  • „Bombardierul” (Radu Miclăuş) este candidatul care a câştigat funcţia de preşedinte al CSM Corona, în urma concursului organizat în această lună, dar el încă nu şi-a preluat postul, urmând să îţi înceapă activitatea în perioada următoare.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.