VIDEO. Premieră pentru Braşov: Festivalul Monodramei Independente, la Centrul Cultural Reduta. Invitat special – Florin Piersic jr./ PROGRAM COMPLET

Brașovul găzduiește în acest weekend, la Centrul Cultural Reduta, primul festival dedicat monodramei independente și unul dintre puținele evenimente de acest gen din România. Festivalul, organizat de Teatrul independent Brașov, în parteneriat cu Centrul CUltural Reduta şi cu sprijinul financiar al Primăriei Braşov, începe în această seară și va include, de-a lungul celor trei zile și lansări de carte sau workshop-uri.

 

Festivalul Monodramei Independente este un concurs care va aduce, în cele trei zile, în fața publicului brașovean, șase companii din România. Evenimentul include și două spectacole în afara concursului: „4 femei la Poliţia”, cu Dorina Roman, al Teatrului Indepednent Braşov şi un “Freak Show”, un “one eman show susţinut, în seara de gală, de actorul Florin Piersic jr., invitatul special al acestei prime ediţii. 

Chiar dacă acum se află la prima ediţie şi se va desfăşura sub restricţiile impuse de pandemie, actriţa Dorina Roman, unul dintre organizatorii festivalului, vrea să îl transforme într-unul internaţional, la ediţiile viitoare.  

 „Monodrama este un spectacol în care performează pe scenă un singur actor. De altfel, invitatul nostru special, Florin Piersic jr., va oferi o performanţă unică, într-o oră şi 45 de minute va interpreta nu mai puţin de 13 personaje. Am pregătit şi o mică surpriză, cei care vor achiziţiona un bilet vor beneficia de o intrare gratuită la un alt spectacol, vineri sau sâmbătă. Aşteptăm braşovenii la Reduta, cu dragoste, cu bucurie”, a spus organizatoarea evenimentului, Dorina Roman, de la Teatrul Particular Braşov.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă reprezentaţii ale unor profesionişti în domeniu, unii cu experienţă de peste 20 de ani pe scenă, spune actriţa Dorina Roman, de la Teatrul Particular Braşov, unul dintre organizatori. 

 

 

Braşovenii sunt aşteptaţi la spectacolele de la Reduta, de unde pot achiziţiona şi biletele la preţul de 30 de lei/ 15 lei pentru elevi, studenţi, pensionari. Biletele se pot achiziţiona şi online, de pe bilete.ro. Accesul se va face pe baza certificatului verde Covid-19 (vaccine, test, certificate trecere prin boală).

 

FESTIVALUL MONODRAMEI INDEPENDENTE – PROGRAM

Vineri, 1 octombrie

  •  Ora 16.00 – Lansare de carte: Mircea M. Ionescu – „Jurnalul unui om norocos”; Dinu Grigorescu – „Colecţia Teatru Românesc Contemporan”. 
  • Ora 17.00 – Festivitatea de deschidere.
    – Ora 17.30 – „REMEMBER MARIA TĂNASE”, cu Claudia Negroiu; text şi regie Mălina Andrei;
    Compania de Teatru Gestual Art Bucureşti.
  • Ora 19.30 – „CONFESIUNILE UNUI FUSTANGIU”, cu Nicodim Ungureanu, text şi regie Ivona Boitan.

 

Sâmbătă, 2 octombrie

  • Ora 10.00 – Workshop „Copii defavorizaţi”, coordonator proiect – actriţa Dorina Roman,
    Teatrul Particular Braşov. 
  • Ora 12.00 – „10 ÎNTREBĂRI” de Ana-Maria Bamberger, cu Luminiţa Borta; regia Luminiţa Borta; Teatrul Independent Piteşti. 
  • Ora 14.00 – „DE CE VREAU SĂ FIU ACTOR”, cu Radu Lupu; regia Radu Lupu, după un text de Robert Maurice, traducere Anca Sigartău.; Teatrul de Club Cluj. 
  • Ora 18.00 – „PAM. PAM”, cu George Constantinescu; un spectacol de George Constantinescu; Teatrul de Artă Bucureşti. 
  • Ora 19.30 – Spectacol invitat în afara concursului, „4 FEMEI LA POLIŢIE”, cu Dorina Roman; regia Sorin Misiriantu, adaptare liberă după Tudor Muşatescu; Teatrul Particular Braşov.

Duminică, 3 octombrie

  • Ora 17.00 – Gala premiilor Festivalului MONODRAMEI INDEPENDENTE, EDIŢIA I;
    FLORIN PIERSIC JR, one man show.

„Zâmbetele culturale fac minuni, astfel de evenimente fac minuni. Programul festivalului este unul complex, cu personalităţi din această lume unică a teatrului independent. Trei zile pline, în care vom avea ocazia să trăim o bucurie care să ne aducă amintiri memorabile”, a spus, la rândul său,  şi promotorul cultural braşovean Alexandra Grancea.

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.