Connect with us

Cotidian

Primăria Brașov vrea să cumpere Fabrica de Zahăr Bod. Deocamdată nu a comunicat ce vrea sa facă cu ea

Published

on

Consilierii locali brașoveni au fost convocați astăzi, 19 noiembrie, într-o ședință de îndată pentru a vota un proiect de hotărâre privind aprobarea cumpărării  unor imobile situate în comuna Bod, str. Fabricii nr. 1, proprietatea SC Fabrica de Zahăr Bod SA- în faliment.

Inițiatorul proiectului, primarul Brașovului, Allen Coliban, nu a prezentat nici un detaliu referitor la acest proiect, lipsa de transparență în cazul acestei achiziții fiind reclamată și de aleșii locali din PNL și PSD. Aceștia au precizat că primarul nu a anunțat exact ce vrea să cumpere din fabrica de la Bod și nici care sunt planurile de viitor pentru noua proprietate. De altfel, și joi, cu o zi înainte de ședința de plen, aleși din PNL si PSD au menționat că s-au desfășurat ședințe ale comisiilor de specialitate în care s-au discutat proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi plenului din 23 noiembrie. 

Potrivit unor unor surse, municipalitatea brașoveană are în plan sa se înscrie la o licitație organizată de lichidatorul Fabricii de Zahăr Bod, iar terenurile pe care care „a pus ochii” Primăria Braşov este estimat la 3.100.000 lei, fără TVA.  Licitația se va desfășura în 23 noiembrie, ora 12.00, iar ofertele trebuie depuse cu cel puțin 24 de ore înainte de licitație. 

Ce proprietăți vrea sa cumpere Primăria Brașov:

– proprietatea imobiliară compusă din construcții speciale și teren aferent în suprafață de 106.178 mp;

– proprietatea imobiliară stație epurare ape uzate, compusă din platformă industrială, canal, decantoare , 5 stavilare decanton, 3 filtre decanton, drum acces, magazii, birouri, grupuri sanitare, zonă cale ferată, rețea gaz  și teren în suprafață de 204.464 mp;

– proprietatea imobiliară compusă din pavilion administrativ, regim de înălțime: D+P+E, parcare, magazie, cabină poartă , corp central, spațiu  comercial, clădire loto (fosta tutungerie)  denumită magazie cu teren de 2.375 mp;

– proprietatea imobiliară compusă din dispensar medical și corp central și teren aferent  în suprafață de 318 mp. 

De ce atâta grabă? 

Pe de altă parte, nu este exclus ca Primăria Brașov să se grăbească cu această achiziție pentru nu pierde cele 10 milioane de lei primite prin Legea bugetului de stat pe anul 2021. Banii au fost primiți pentru achiziția de teren cu destinația „activități industriale”, iar cel de la Bod ar întruni această condiție. Reamintim că în primăvară, când a fost primită suma de 10 milioane de lei, primarul Brașovului a anunțat că are in plan să înființeze un parc industrial la Brașov, nicidecum la Bod sau în alta localitate din județ. În noul parc al Brașovului,  primarul spunea că, printre altele, ar putea veni chiar producătorii de autobuzele electrice. 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Schimbări importante pe Liniile 16 și 23 ale RATBV, începând de mâine

Published

on

Operatorul de transport public RATBV anunță modificări ale liniilor 16 și 23 începând de miercuri, 5 martie 2026, pentru a îmbunătăți legătura cu zona industrială și comercială Bartolomeu – Brintex. Schimbările au fost analizate și aprobate de Asociația de Transport Brașov.

Cea mai importantă modificare vizează traseul liniei 16, care revine la circulația obișnuită în zona Brintex, după finalizarea lucrărilor de acces pietonal dinspre strada Mică către terminalul „Stadionul Municipal”. În același timp, traseul este prelungit până la stația „Depozitele ILF”, care devine noul capăt de linie.

Extinderea adaugă două stații după oprirea „Cărămidăriei” – „Brintex” și „Depozite ILF” – într-o zonă cu trafic intens de călători. Autobuzele nu vor mai intra pe strada Mică, măsură menită să evite eventuale blocaje, în contextul viitoarelor evenimente programate la Sala Polivalentă Brașov.

Noul traseu al liniei 16:

Dus: LIVADA POŞTEI – B-dul Eroilor – B-dul 15 Noiembrie – Str. Castanilor – Str. 13 Decembrie – B-dul Griviţei – Str. Stadionului – Calea Făgăraşului – Șos. Cristianului –  Depozite ILF;

Întors: Depozite ILF – Șos.Cristianului –  STADIONUL MUNICIPAL – Calea Făgăraşului – Str. Stadionului – B-dul Griviţei – Str. 13 Decembrie – Str. I. Maniu – Str. N. Iorga – LIVADA POȘTEI.

 În ceea ce privește punctele de îmbarcare / debarcare deservite, traseul va avea următoarea configurație:

Stații dus: Livada Poștei – Dramatic – Castanilor – Onix – Universitate – Plevnei – Tudor Vladimirescu – Stadionul Tineretului – Bartolomeu Gară – Service – Cărămidăriei – Brintex – Depozite ILF;

Stații întors: Depozite ILF  – Brintex – Cărămidăriei  – Stadionul Municipal – Complex Bartolomeu – Stadionul Tineretului – Fartec – Academia Henri Coandă – Plevnei – Universitate – Onix – Sanitas – Primărie.

Primele plecări în curse vor fi efectuate în zilele lucrătoare la orele 05.07 (06.33 în zilele de week-end și sărbători legale), iar ultimele la orele 23.05 (22.15 – zile nelucrătoare). Pentru evitarea oricărei confuzii vă rugăm să consulați afișele cu orarele postate în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul societății.  

Linia 23 își modifică orarul

În contextul modificărilor de traseu apărute pe Linia 16, modificări vor apărea și la graficul de circulație al Liniei 23, astfel încât autobuzele să acopere orar cât mai bine stațiile deservite de ambele.

Mai exact, reprezentanții RATBV spun că noile grafice de pe Linia 23 sunt corelate cu cele ale liniei 16, pentru a elimina suprapunerile și a îmbunătăți frecvența, în special la orele de vârf. Și în acest caz, programul actualizat va fi disponibil în stații și online, cu mențiunea „Valabil din 05.03.2026”.

Continue Reading

Cotidian

Peste 55.000 de brașoveni primesc reduceri la impozite. Facilitățile se aplică automat pentru două categorii de persoane

Published

on

Aproximativ 5.000 de persoane cu dizabilități din Brașov și proprietarii a peste 50.000 de imobile vechi vor beneficia de reduceri la impozitele locale, în urma intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 9 din 27 februarie 2026.

Noile prevederi vizează două categorii, conform legii: persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat și proprietarii clădirilor cu o vechime mai mare de 50 de ani. Pentru imobilele mai vechi de un secol, reducerea este mai consistentă.

Primarul George Scripcaru a anunțat că administrația locală va aplica automat facilitățile fiscale, fără ca beneficiarii să fie nevoiți să depună cereri sau să se prezinte la ghișee. Măsura a fost discutată și cu directorul Direcției Fiscale, Bianca Stoica (foto).

„Ne-am întâlnit pentru a stabili cel mai facil mod de aplicare a prevederilor ordonanței, care vizează modificarea impozitelor locale pentru persoanele cu dizabilități și reglementări privind taxele pentru clădirile mai vechi de 50 și 100 de ani. În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat, dorim să simplificăm procedura. Nu va mai fi necesară deplasarea la sediul Direcției Fiscale. Primăria a preluat deja de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului bazele de date actualizate, iar facilitățile vor fi operate automat în sistem”, a declarat primarul.

Se menține și bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor până la 31 martie

Edilul a precizat că măsura va fi implementată începând din această lună și că se menține bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor locale până la 31 martie. Pentru contribuabilii care au achitat deja sumele datorate înainte de aplicarea noilor prevederi, diferențele pot fi compensate cu obligațiile fiscale viitoare sau restituite la cerere.

Potrivit datelor municipalității, aproximativ 5.000 de persoane cu handicap grav sau accentuat vor beneficia de reducerea impozitului pentru locuința de domiciliu, terenul aferent și autoturismul propriu, în cazul în care acesta are o capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc. Reducerea este de 50% pentru persoanele cu handicap grav și de 25% pentru cele cu handicap accentuat.

În ceea ce privește clădirile vechi, 46.461 de imobile cu o vechime între 50 și 100 de ani vor beneficia de o reducere de 15%, iar alte 4.873 de imobile, mai vechi de 100 de ani, vor avea o reducere de 25% la impozit.

Continue Reading

Cotidian

Primarul din Săcele, indecis în privința păcănelelor. Cele 11 săli din oraș „vor fi analizate”

Published

on

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa,  este indecis în ceea ce privește interzicerea jocurilor de noroc din oraș. El a precizat că în cursul acestei săptămâni vor fi analizate toate cele 11 săli de jocuri, după care vor fi luate deciziile în acest sens.


„Pentru mine, ca primar, prioritatea este protejarea comunității, dar și respectarea cadrului legal și a mediului economic local. Nu susțin nici decizii pripite, nici abordări populiste”, a declarat primarul.

Evaluarea celor 11 săli va include amplasarea fiecărei locații;  respectarea condițiilor legale actuale; impactul social;  contribuția fiscală la bugetul local; numărul de salariați cu domiciliul în Săcele;  posibilitatea introducerii unor reguli suplimentare la nivel local.

Amintim că în Zărnești, Consiliul Local s-a pronunțat împotriva jocurilor de noroc, iar edilii din Râșnov și Brașov au declarat că vor propune interzicerea acestei activități. 

Continue Reading

Trending