Ramai la curent!

Cotidian

„Oamenii noi” din politică: Primăria Braşov a atribuit direct firmei unui candidat USRPLUS de la Bucureşti, un studiu pe parcările din oraş. Achiziţia de peste 100.000 de lei s-a făcut via Asociaţia Metropolitană de Transport

Publicat

in

Primăria Brașov așteaptă, în luna ianuarie, rezultatele unui studiu pentru elaborarea unei politici de gestionare a parcărilor publice din municipiul Brașov. Anunțul a fost făcut de primarul Allen Coliban în ultima ședință ordinară de plen din acest an a Consiliului Local, la punctul în care s-a discutat prelungirea închirierii a 15 locuri de parcare din centrul Brașovului, către un hotel (punctul a fost retras de pe ordinea de zi, ca urmare a neînțelegerilor dintre aleși în ceea ce privește perioada de închiriere). 

Ceea ce a omis să precizeze primarul Allen Coliban este faptul că studiul respectiv a fost comandat unei firme din exteriorul administrației locale, nu serviciilor Primăriei. În plus, achiziția s-a făcut prin intermediul Asociaţiei Metropolitane de Transport. (Până luna trecută, la Asociaţie de o parte din achiziţiile publice s-a ocupat  proaspătul city manager al Braşovului, Adriana Miron, mâna dreaptă a primarului Allen Coliban). 

Respectivul contract, semnat în luna octombrie, are o valoare de 105.000 lei, fără TVA și a fost încheiat cu o firmă de consultanță din București, prin procedura de atribuire directă. Firma aparține, din nou, unei persoane din cercul USR.  

 

Contractul de consultanţă de peste 100.000 de lei a fost atribuit firmei unui candidat USRPLUS, din 2020 

Mai exact,  este vorba despre  firma Vegacomp Consulting București, o companie care o  fost înregistrată pe platforma electronică de achiziții publice în 2 iunie 2020 și este deținută de Cornel Bărbuț.   

 

La alegerile locale din anul 2020, Cornel Bărbuț  a fost candidat al USR PLUS pentru Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1. 

Din momentul înregistrării pe platforma electronică de achiziții publice (2 iunie 2020), firma Vegacomp Consulting a obținut un contract prin atribuire directă și unul prin licitație prin procedură simplificată. 

 

 

Nimic nu este ilegal în această atribuire! Aici apare însă, din nou, aspectul principial al tranzacției, la fel ca și în cazul (încercării) de contract dintre Primăria Brașov și consilierul județean USR Silviu Ivan-Nunvailer. O situație pe care reprezentanții USR au blamat-o mult și bine în campania electorală și cu ajutorul căreia și-au demonizat practic adversarii politici. 

Cu astfel de situaţii s-au pus useriştii în antiteză şi au lansat  sloganul „oameni noi în politică”.  Un slogan cu care pare că nu pot ține nicicum pasul de când au ajuns „la butoane”…

 

Ce are de făcut, pentru Primăria Brașov, firma fostului candidat USR PLUS?

Contractul de servicii atribuit în 18 octombrie 2021 prevede elaborare politicii de parcare pentru municipiul Brașov, respectiv identificarea principalelor soluții, măsuri și proiecte care pot asigura o mai bună gestiune a stocului existent de parcări alături de pregătirea și furnizarea de date și informații pentru actualizarea PMUD Brașov. 

De altfel, Primăria Brașov a amintit de realizarea acestui studiu în momentul în care a anunțat lansarea unui chestionar online pentru a vedea care sunt obiceiurile de folosire a parcărilor și percepția brașovenilor asupra parcărilor cu plată.  

Obiectivele proiectului sunt optimizarea procesului de gestiune a parcării la nivelul municipiului Brașov, dar și educarea populației cu privire la politicile de parcare.

În cadrul acestui contract, contractorul va trebui să livreze autorități de transport o serie de studii și planuri, cum ar fi: un raport de analiză a situației existente (inclusiv diagnostic sintetic); baza de date GIS actualizată cu stocul de parcări (public/privat) și terenuri cu potențial de amenajare parcări (la sol sau multietajate – sub/supraterane); un audit al măsurilor de management al parcării; un plan de acțiune cu proiecte/măsuri/reguli, buget, surse de finanțare și etapizare; proiecte detaliate pentru PMUD 2021-2027; hartă/plan cu locații pentru posibile parcări multietajate; hartă cu rețeaua propusă de parcări de transfer (park&ride / park&walk).

Contractul a fost încheiat la finalul lunii octombrie și, potrivit reprezentanților municipalității brașovene, valabilitatea lui este de 60 zile, cu începere de la data semnării, dar se poate prelungi cu acordul ambelor părți.  

Câteva semne de întrebare și contradicții… 

În mod normal, acest studiu ar fi trebuit să fie comandat și plătit de Primăria Brașov, având în vedere că municipiul reședință de județ este beneficiarul datelor, nu de o asociație care încasează cotizații de la primăriile din toată Zona Metropolitană. 

De asemenea, se pune și întrebarea: de ce era nevoie de un contract de peste 100.000 de lei pentru a se stabili ce se va întâmpla cu parcările din municipiul Brașov, în condițiile în care acest lucru ar fi putut fi făcut de serviciile de specialitate din Primărie? Adică, acele servicii care au toate datele  despre parcările existente in Brașov și regimul lor, precum și despre terenurile unde pot fi trasate altele.

Nu în ultimul rând, semne de întrebare ridică și faptul că acest contract a fost semnat prin atribuire directă unui unui fost candidat al USRPLUS, chiar dacă nu din Brașov. Ca și în cazul contractului dintre primăria Brașov și consilierul județean USR Silviu Ivan-Nunvailer, nici aici nu se pune problema legalității procedurii. Legea a fost respectată. Însă, ca și în alte cazuri, este vorba de principii și de contradicția între mesajul electoral și comportamentul de după alegeri al USR şi al noii administraţii.

De altfel, dacă preluăm discursul USR de dinainte de alegeri, putem spune că acest contract a fost atribuit unui „prieten”. Singura deosebire este că „prietenul” nu mai este PSD-ist sau PNL-ist (cum reclama USR-ul în campania electorală), ci este USR-ist. Altfel, spus, rămânând în aceeași logică, putem spune că, din păcate, vedem aceeași piesă, dar cu altă distribuție. Și… cam fără  #oameninoiinpolitică…

 

Citește mai departe
1 Comentarii

Cotidian

Tradiția care „se poartă”: brand din Țara Făgărașului, exemplu european pentru valorificarea patrimoniului imaterial

Publicat

in

În Țara Făgărașului, o afacere locală care a readus în actualitate motivele cusute de altădată, a devenit exemplu european de bune practici pentru modul în care tradiția poate fi transformată în produs contemporan. Brandul Mândra Chic, creat de antreprenoarea făgărășeană Alina Zară, a fost inclus ca studiu de caz în cadrul proiectului InThrace, dedicat patrimoniului cultural imaterial, ca instrument de promovare a comunităților mici.

Mândra Chic, exemplu de valorificare sustenabilă a poveștilor locului

Prezentarea brandului Mândra Chic a avut loc în cadrul conferinței finale a proiectului, organizată la Universitatea Transilvania din Brașov, pe data de 29 mai, unde cercetători, specialiști și practicieni din mai multe țări europene au analizat felul în care tradițiile locale pot fi integrate în modele economice sustenabile.

Coordonatoarea proiectului Inthrace, conf. dr. Arabela Briciu, spune că Mândra Chic ilustrează tocmai felul în care patrimoniul imaterial poate fi reinterpretat fără a-și pierde esența, ci dimpotrivă, fiind readus în circuitul contemporan prin produse vestimentare și elemente de design inspirate din portul tradițional, din „cusăturile bunicii”.

„Sunt cusături pe care le făceau bunicile noastre și care, altfel, s-ar pierde dacă nu ar fi integrate în produse actuale, în vestimentații moderne”, a explicat aceasta, subliniind caracterul dinamic al patrimoniului cultural imaterial.

„Cusăturile bunicii”, sub brandul Mândra Chic

Azi, prin afacerea dezvoltată de Alina Zară, „cusăturile bunicii” sunt prezente pe diverse materiale, de la tricouri, hanorace sau eșarfe, la semne de carte sau alte obiecte de decor din material textil.

De asemenea, ele sunt prezentate publicului larg prin Muzeul de Pânze și Povești, inițiat de Alina Zară și Ioana Zară și organizat ca un mic centru cultural dedicat comunității și memoriei satului Mândra dinȚara Făgărașului. Parte din proiectul Mândra Chic, spațiul reunește colecții de pânze tradiționale, povești locale în formate diverse (cărți poștale, volume, expoziții), ateliere creative de „zestre contemporană”, activități gratuite pentru copii, campanii civice și de mediu, tururi ghidate, proiectul internațional „Suveica Mamei Ruța” și o grădină model inspirată din gospodăria tradițională a satului.

Patrimoniul imaterial, ca valoare economică și culturală pentru comunitățile mici

Patrimoniul imaterial sau intangibil include meșteșuguri, obiceiuri și cunoștințe transmise între generații, multe dintre ele aflate în risc de dispariție dacă nu sunt adaptate contextului actual. În acest sens, Mândra Chic a fost analizată ca studiu de caz în cadrul proiectului INTHRACE și prezentat ca exemplu de afacere care reușește să păstreze identitatea culturală a Țării Făgărașului, fiind, astfel un element de valoare economică și culturală pentru zonă.

Proiectul InThrace este derulat pe o perioadă de doi ani și jumătate de Universitatea Transilvania din Brașov, în calitate de coordonator, și este finanțat prin programul Erasmus+. Parteneriatul include universități și organizații din România, Polonia, Grecia, Croația, Portugalia și Bulgaria.

Citește mai departe

Cotidian

MAI avertizează: informații false despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu sunt folosite pentru a atrage utilizatorii pe site-uri periculoase, ce le pot fura datele personale

Ministerul Afacerilor Interne avertizează că pe rețelele sociale circulă informații false despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu, însoțite de link-uri care pot compromite datele personale ale utilizatorilor. Autoritățile recomandă verificarea informațiilor exclusiv din surse oficiale.

Publicat

in

Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei noi campanii de dezinformare care circulă pe rețelele sociale și îi vizează pe premierul interimar Ilie Bolojan și pe ministrul interimar de Interne Cătălin Predoiu.

Potrivit reprezentanților ministerului, mai multe conturi distribuie informații false despre cei doi oficiali, de la presupuse procese și anchete până la pretinse probleme grave de sănătate. Mesajele sunt construite astfel încât să stârnească reacții rapide și sunt însoțite de link-uri care promit accesul la informații suplimentare.

În realitate, avertizează autoritățile, accesarea acestor link-uri poate expune utilizatorii unor tentative de furt al datelor personale sau altor forme de fraudă online.

„Nu distribuiți aceste postări și nu accesați link-urile inserate în text. Verificați informațiile doar din surse oficiale și de încredere”, este recomandarea transmisă de Ministerul Afacerilor Interne.

Fenomenul nu este nou, însă autoritățile atrag atenția că astfel de campanii folosesc tot mai des numele unor persoane publice pentru a crește credibilitatea mesajelor și pentru a determina utilizatorii să acceseze pagini suspecte.

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă verificarea atentă a sursei informațiilor, evitarea accesării link-urilor distribuite de conturi necunoscute și consultarea canalelor oficiale atunci când apar știri spectaculoase despre personalități publice.

Citește mai departe

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Trending