Online-ul este noul print, iar tendința spectaculoasă de digitalizare înregistrată la nivel mondial, în toate domeniile de activitate, este cea mai bună dovadă. Dacă în privința...
După ce la finalul anului trecut a fost aprobat „Regulamentul privind identificarea, ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau...
Liberalul Horia Nistor revine în Consiliul Județean Brașov, el urmând a depune jurământul în ședința de plen din 26 februarie. El va prelua mandatul lăsat vacant...
Specialiștii Fundației ProPark au încheiat prima etapă de evaluare a arborilor din municipiul Brașov incluși în categoria celor „potențial periculoși” (cu risc de prăbușire din cauza...
Anunțat încă din vara anului trecut, proiectul trenului metropolitan a fost prezentat și de primarul Brașovului, Allen Coliban, în „Jurnalul primarului” de vineri. Reprezentantul municipalității a...
După redeschiderea grădinițelor, trei educatoare de la respectiva grădiniță, erau nevoite să se învârtă minute bune prin cartier pentru a găsi un loc de parcare. Conducerea...
Dacă anul trecut, județul Brașov primea 129.352.000 lei din sumele defalcate din TVA pentru echilibrare bugetară, anul acesta suma ar urma să fie mult mai mică....
Termopanul, materialul „minune” folosit de mai mulți ani în România s-a răspândit ca o molimă și în centrul istoric al orașului. Ferestre cu rame de plastic,...
WhatsApp a anunțat joi că va continua planurile de implementare a noii sale politici controversate privind confidențialitatea dar că va permite utilizatorilor să o citească „în...
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov a lansat o licitație cu o valoare estimată 4.957.983 lei (fără TVA) pentru contractarea unei firme care să facă...