Municipiul Brașov a trecut de incidența de incidența de 3 cazuri la 1.000 de locuitori şi este oficial în scenariul roşu, „pe cifre”. Conform datelor Direcției...
Preşedintele CJ Braşov Adrian Veştea, care a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte PNL în faţa lui Rareş Bogdan, afirmă ironic că la Consiliul Naţional de duminică a...
Un transport agabaritic va străbate Ilfov, Prahova și Brașovul pe mai multe tronsoane de drum, anunță Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Astfel, pe...
Referendumul de la Codlea, prin care locuitorii municipiului au fost întrebați dacă sunt de acord ca ocolitoarea orașului să fie realizată inclusiv printr-un împrumut bancar, nu...
Banca Națională a României va lansa, în această toamnă, prima bancnotă pe care apare chipul unei femei – o bancnotă în valoare de 20 de lei,...
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Şoferul...
Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veşta, anunţă duminică, la Consiliul Naţional al PNL, că cel mai probabil la sfâşritul anului viitor aeroportul de la Braşov va deveni...
Municipiul Brașov se apropie de o incidență de 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, care ar însemna intrarea în scenariul roșu. Potrivit datelor publicate...
„Crai nou/ Blue Moon”, scris şi regizat de Alina Grigore, cu Ioana Chiţu, Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi şi Vlad Ivanov în distribuţie, care urmăreşte călătoria psihologică...
Premierul Florin Cîțu este noul președinte al PNL, după ce a câștigat alegerile de sâmbătă în fața actualului lider al partidului, Ludovic Orban. Rezultatul oficial nu...