FIN-ECO S.A. continuă optimizarea managementului deșeurilor în activitatea de depozitare

Operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov, FIN-ECO S.A., funcționează în conformitate cu prevederile Autorizației integrate de mediu nr. SB 112. 

 „Autorizația integrată de mediu reflectă eforturile FIN-ECO de optimizare a managementului deșeurilor la nivelul județului Brașov. Aceasta face referire atât la închiderea Celulelor 1 și 2, cât și la construcția Celulei 4 și este rezultatul investițiilor făcute de companie în scopul creșterii performanțelor tehnologice, respectiv al reducerii impactului asupra mediului. Atât în procesul de revizuire a autorizației integrate de mediu, cât și în activitatea noastră curentă, am dovedit corectitudine și transparență în relația cu autoritățile de reglementare și control”, a explicat administratorul FIN-ECO, Marcela Predescu.

Compania lucrează cu cei mai buni specialiști la nivel internațional, cu lideri europeni în producția de tehnologii sustenabile în domeniul gestionării deșeurilor. Compania a investit în tehnologii de top la nivel național, asigurând un randament superior al instalațiilor din depozit. Obiectivul strategic al FIN-ECO S. A. este să devină cel mai verde și inovator operator din domeniu, până în 2025.  

 „Avem o abordare integrată și proactivă pentru administrarea depozitului ecologic, prin prevenirea și gestionarea cu celeritate a riscurilor ecologice. Apreciem rigoarea dovedită de autoritățile de mediu în verificarea impactului asupra sănătății comunităților din apropierea depozitului, monitorizăm, analizăm și evaluăm constant felul în care activitatea noastră are impact asupra a tot ceea ce ne înconjoară”, a subliniat administratorul FIN-ECO. 

FIN-ECO S.A. este operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov și își desfășoară activitatea în conformitate cu toate prevederile legale în domeniu, folosind bune practici de gestionare a deșeurilor, având ca obiectiv minimizarea tuturor emisiilor ce ar putea afecta mediul și ar putea produce disconfort pentru cetățeni.

 

 

(P)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.