Luni, clasele mici de la Colegiul „Maria Baiulescu” ar trebui să înceapă cursurile la Liceului „Andrei Mureșanu”. Până în 7 februarie încep și cursurile fizice pentru elevii din clasele mari

Elevii din clasele a IX-a și a X-a de la Colegiul Maria Baiulescu vor face orele pentru o perioadă la Liceul Andrei Mureșanu, iar cei din clasele mai mari vor putea merge fizic la școală în jurul datei de 7 februarie, dar la Școala Gimnazială nr. 1, de pe strada Barbu Lăutaru din Brașov. Aceste mutări vin în contextul începerii reparațiilor capitale la sediul Colegiului Maria Baiulescu, lucrări ce necesită eliberarea sălilor de clasă. 

Pentru ca elevii să se poată muta în noile săli de clasă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Județului Brașov, Valentin Bucur,  a anunțat că a început mutarea mobilierului în spațiul pus la dispoziție de Școala Gimnazială nr. 1 din Brașov.  Direcțiunea școlii ne-a asigurat că cel mai târziu în 7 februarie toate clasele vor putea susține cursurile cu prezență fizică, evident dacă situația epidemiologică o va permite. De asemenea, se mută o parte din materiale în corpul în care funcționează nivelul primar al Liceului Mureșanu, unde urmează să desfășoare cursurile, după amiaza, clasele a IX-a și a X-a. Clasele mici, a IX-a și a X-a, pot deja începe din 31 ianuarie, orele cu prezență fizică, după amiaza, la Liceul Mureșanu”. 

Reamintim că ordinul de începere a lucrărilor la Colegiul Maria Baiulescu a fost emis în 17 ianuarie. Inițial, clasele mari de la Baiulescu ar fi trebuit să se mute la școala gimnazială de pe strada Cocorului, dar părinții unității gimnaziale nu au fost de acord.

Vezi aici care era planul inițial: 

 

Primăria Brașov vrea să mute elevii de la Colegiul „Maria Baiulescu” din Brașov la școala gimnazială de pe strada Cocorului. Decizia este contestată

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.