FOTO Bărbat găsit mort într-o zonă greu accesibilă din Poiana Mărului. Salvatorii montani au intervenit pentru extragerea trupului neînsuflețit

Salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov au fost solicitați să intervină pentru recuperarea trupului unei persoane decedate, într-o zonă greu accesibilă din Poiana Mărului, jud. Brașov. Salvamontiștii au extras trupul victimei și l-au predat către Serviciul Județean de Medicină Legală.
 
 
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizati de către o femeie din localitatea Poiana Mărului, județul Brașov cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 65 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 20.01.2022 și nu a revenit până la data efectuării sesizării.

S-a constituit, de îndată, echipă operativă care a procedat la căutarea persoanei în cauză, în urma activităților desfășurate bărbatul fiind găsit decedat într-o zonă deluroasă din localitatea Poiana Mărului. La examinarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violență vizibile, acesta fiind preluat și transportat la Serviciul Judetean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care s-a produs incidentul, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar de poliție Alina-Maria Ivan.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.