Poiana Brașov, plină ochi. În plin val 5, Direcția de Sănătate Publică nu are nici o recomandare pentru stațiune

În acest weekend prelungit, Poiana Brașov a fost plină ochi cu turiști sau localnici amatori de schi, săniuș sau simple plimbări în aerul de munte. În același timp însă, cifrele pandemiei, comunicate zilnic de Direcția de Sănătate Publică, arată că numărul infecțiilor crește în ritm accelerat. Cu toate astea, DSP Brașov privește pasiv această zonă care poate reprezenta oricând un factor de răspândire. 

 

Livada Poștei – În așteptarea autobuzului spre Poiana Brașov

Chiar dacă numărul de persoane infectate cu Covid – 19 crește accelerat în municipiul Brașov și în întregul jueț, deocamdată nu sunt semnale că în Poiana Brașov – o zonă cu risc în ceea ce privește posibilitatea transmiterii corovavirusului ca urmare a aglomerației – ar putea fi aplicate măsuri suplimentare pentru a se limita răspândirea virusului.

 

(Video: Autobuzul de pe Linia 20, duminică 23.01.2022) 

Astfel de reguli au fost instituite în luna martie a anului trecut, când, pentru a se evita aglomerările, s-au luat mai multe măsuri ce vizau fluxul de turiști care foloseau transportul pe cablu sau funcționarea unor spații de alimentație publică.Acum, în condițiile în care suntem în plin val pandemic, autoritățile locale brașovene și cu un număr de turiști mult mai mare ca în luna martie a anului trecut, nu au anunțat nicio măsură.

 

Poiana Brașov, duminică 23.02.2022 (Sursa foto: Codlea-info.ro)

De altfel, nici Direcția de Sănătate Publică Brașov nu pare a avea un plan sau măcar un set de recomandări în acest sens.

Practic, într-o conferință de presă desfășurată săptămâna trecută, întrebat fiind, de jurnaliști, dacă consideră necesare măsuri în plus pentru Poiana Brașov, directorul DSP Brașov, dr. Claudia Bularca, a declarat sec că „în acest caz, trebuie să mergem pe regulile specifice prevăzute de legislație”…

„Bineînțeles, trebuie respectate măsurile de igienă. Cu siguranță trebuie să respectăm măsurile indiferent că suntem la schi sau în orice alt loc, dacă avem persoane în jur. În acest moment, masca este obligatorie în toate spațiile publice, iar această regulă trebuie respectată. Masca s-a dovedit a fi foarte utilă pentru noi toți. După cum ați văzut, infecția cu virusul gripal scăzut acum. De asemenea, bineînțeles că persoanele trebuie să se vaccineze”, a declarat Bularca.

Pe de altă parte, miercuri, înainte de ședința de Guvern, de la nivel central, mesajul transmis de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost că „nu trebuie să așteptăm pasiv ca oamenii să se îmbolnăvească și să intre în spitale”.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.