Ramai la curent!

Cotidian

Investigație în premieră pe piața muncii: Şapte companii din domeniul auto, suspectate că și-ar fi împărțit forța de muncă și ar fi impus un nivel minim al salariilor

Publicat

in

Consiliul Concurenței a anunțat luni declanșarea, în premieră, a unei investigații privind posibile înțelegeri anticoncurențiale între companii pe piața forței de muncă specializată din domeniul producției autovehicule şi/sau altor activităţi conexe (componente şi sisteme pentru autovehicule, testare, proiectare). Autoritatea susține că are indicii că firmele s-ar fi înțeles pentru a-și împărți forța de muncă specializată în domeniul activităților de inginerie automotive și de a impune un nivel minim al drepturilor salariale.

Companiile investigate sunt: Renault Technologie Roumanie S.R.L., Alten Si-Techno Romania S.R.L., Akka Romserv S.R.L., Bertrandt Engineering Technologies Romania S.R.L., Expleo Romania S.R.L., Fev Ece Automotive S.R.L. și Segula Technologies Romania S.R.L.

„Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind o posibilă coordonare a comportamentului unor companii concurente cu scopul de a-și împărți piața forței de muncă calificată/specializată în domeniul activităților de inginerie automotive și de a impune un nivel minim al drepturilor salariale. Practicile, numite „no-poach”, prin care companiile se înțeleg să nu contacteze, recruteze şi/sau angajeze persoane care lucrează şi/sau care au lucrat la vreuna dintre firmele implicate, elimină concurența reală între companii pentru atragerea angajaților, creând bariere artificiale pe piață, scăzând mobilitatea forței de muncă, chiar ținând-o captivă. Practic, aceste acorduri au drept consecință menținerea nivelului salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real. Forța de muncă reprezintă o componentă esențială pentru desfășurarea unei activități economice pe piață, costurile cu aceasta reprezentând costuri fixe pentru societățile achizitoare (angajatorii). Prin acordurile de a nu concura pentru anumite categorii de angajaţi şi de a îşi împărţi angajaţii, companiile îşi coordonează achiziţia de forţă de muncă cu scopul de a creşte puterea de cumpărare şi de a reduce astfel costurile cu forţa de muncă.”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

Activitatea de recrutare de forţă de muncă reprezintă un parametru concurenţial între părţile implicate, fiind aplicabile aceleaşi reguli privind concurenţa ca atunci când întreprinderile comercializează bunuri sau prestează diverse servicii.

În ultimii ani, autoritățile naționale de concurență europene, precum cele din Lituania, Ungaria, Polonia sau Portugalia, au început să investigheze și să sancționeze acorduri de tipul „no-poach” și de fixare a salariilor.

Această tendință a autorităților de concurență reflectă o atenție sporită acordată acordurilor anticoncurențiale pe piețele de forță de muncă, aspect subliniat și de Comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, care a anunțat recent că acțiunile Comisiei Europene se vor concentra pe astfel de practici din sectorul resurselor umane.

Una dintre firmele investigate, amendată cu peste 400.000 de lei pentru refuzul de a da acces la contul de e-mail al administratorului firmei

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiilor investigate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.

Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor destinate clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Compania Segula Technologies Romania S.R.L a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 441.494,13 lei pentru refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate de autoritatea de concurență, respectiv nu a permis accesul inspectorilor de concurenţă în vederea inspectării contului de e-mail al administratorului unic al firmei.

În situaţia în care, în cadrul învestigației, Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Investigația a fost declanșată și ca urmare a informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Trending