Concursul de soluții pentru Piața Sfatului, în etapa întrebărilor. Câteva zeci de arhitecți au vizitat zona

Concursul pentru reamenajarea Pieței Sfatului a ajuns în etapa întrebărilor din partea arhitecților interesați să pregătească proiectul de reamenajare a acestui spațiu. Competiția a fost lansată la începutul acestei luni, iar în 12 februarie a fost organizată vizita în teren, la care s-au înscris 35 de persoane, dar au participat în jur de 50 de persoane. Vizita nu a fost o condiție obligatorie pentru participarea în concurs, însă le-a fost utilă celor care simțeau nevoia de a avea o imagine detaliată a sitului studiat.

Conform calendarului concursului etapa întrebărilor și răspunsurilor din partea arhitecților și a răspunsurilor din partea organizatorilor se va încheia în 21 martie. Termenul de depunere a proiectelor este 1 aprilie, ora 16.00, iar jurizarea se va face în perioada 8 – 10 aprilie. Juriul este format din arhitecți din Spania, Franța și România, inclusiv din Brașov.

Concursul internațional de soluții organizat de Ordinul Arhitecților de România (OAR).

În urma evaluării făcute de acest juriu, proiectantul clasat pe locul I va primi ca premiu realizarea serviciilor de proiectare în valoare de 1.484.700 de lei, la care se adaugă TVA. Cel de pe locul II va primi un premiu în valoare de 74.235 de lei plus TVA, iar locul III va fi premiat cu suma de 39.592 de lei, plus TVA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.