Ramai la curent!

Investitii

Gândit în anul 2012, Centrul Recreațional din Codlea va fi construit în următorii doi ani

Publicat

in

O asociere de trei firme, formată din GIROSIL MASTER CONSTRUCT SRL, MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL și O&M EDIL SRL se va ocupa de proiectarea, execuția și asigurarea dotărilor la Centrul Recreațional Maial din Codlea, unul din cele mai mari obiective de investiții ale municipiului. Investiția pe care o face administrația locală din Codlea pentru realizarea acestui centru recreațional se ridică la 14,4 milioane lei fără TVA, a anunțat primarul Mihai Câmpeanu. Inițial, investiția era estimată la 16,311 milioane le fără TVA, însă în urma licitației, suma contractată a scăzut cu aproape două milioane lei.

Termenul de valabilitate a acestui contract este de 24 de luni, timp în care cele trei firme vor trebui să realizeze și partea de documentație și proiectare, dar și execuția propriu-zisă constând în construirea centrului. Proiectul are două componente, respectiv una indoor și cealaltă outdoor.

„La interior vom avea un centru modern, cu bazin de înot, săli de recuperare și alte spații destinate practicării sportului de masă. Iar în aer liber proiectul prevede două terenuri de tenis pentru sezonul cald – care iarna se vor transforma în patinoar, loc de joacă pentru copii, alei, zone verzi şi alte funcţionalităţi”, a precizat primarul Mihai Cîmpeanu.

Două bazine de înot, terenuri de tenis  și pistă de skateboarding

Mai exact, potrivit anunţului de licitaţie publicat încă din septembrie 2021 de Primăria Codlea, în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), investiţia presupune realizarea a trei bazine, dintre care două pentru înot şi unul pentru relaxare, construcţia unor săli de recuperare şi a unor terenuri pentru sport, realizarea unor spaţii administrative şi a unui mic restaurant – toate în interior. La exterior, pe lângă cele două terenuri de tenis sunt prevăzute şi o pistă de skateboarding, pistă de biking şi o zonă pentru rolleri.
Ideea centrului recreațional de la Maial a pornit încă din în 2012, în încercarea de a crea un bazin de înot – fiind realizat chiar şi un studiu de fezabilitate la acea vreme. Un an mai târziu, în acest studiu au apărut şi două terenuri de tenis cu vestiare şi piste pentru sporturi extreme. Studiile nu au putut fi implementate până acum, în lipsa finanţării.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Cu bani privați: Secția de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov se mută în Staționarul Tractorul. Cu bani publici: Clădirea în care funcționează acum Oncologia intră în reabilitare

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va fi mutată din corpul B al Pavilionului Mârzescu în Staționarul Tractorul. Finanțarea va fi asigurată de Fundația Metropolis, din banii strânși inițial din donații pentru renovarea spațiilor din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, unde funționează în prezent „Oncologia”, proiect din care fundația s-a retras la începutul lunii februarie, după ce Consiliul Județean Brașov a anunțat că va reabilita întreaga clădire.

Pentru amenajarea Secției de Oncologie din Staționarul Tractorul, Fundația Metroplis are disponibilă, în prezent, suma de 565.000 de euro.

„Propunerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov este mutarea întregii activități de oncologie într-un alt spațiu – Pavilionul Tractorul – și reorganizarea completă a modului în care sunt tratați pacienții oncologici. Practic, nu mai vorbim doar despre niște saloane renovate, ci despre un model de tip «holding clinic și paraclinic», în care pacientul are acces, în același loc, la secție cu paturi, spitalizare de zi, ambulatoriu, farmacie, laborator clinic, radiologie și, foarte important, un compartiment de paliație, atât de necesar. Proiectul este însă mai mare decât cel de la Mârzescu. Mult mai mare. Și mai scump. Cu banii pe care îi avem nu putem moderniza toată secția. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de sprijinul comunității din Brașov și al mediului de business local”, a declarat președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc.

Clădirea Staționarului Tractorul este în proprietatea Municipiului Brașov, iar reprezentantul Fundației Metropolis a menționat că „echipa Fundației Metropolis a avut o întâlnire cu primarul Brașovului, George Scripcaru. Discuția a fost clară și directă, iar deschiderea pentru acest proiect există”.

În Staționarul Tractorul, pacienții cu afecțiuni oncologici vor avea acces și la alte specialități și vor beneficia de un suport medical mai complex decât au în prezent – medicină internă, ATI, investigații – fără ca pacientul să mai fie plimbat între clădiri sau chiar între spitale, așa cum se întâmplă acum.  

Inițiativa Metroplis rezolvă o problemă a Consiliului Județean Brașov

Proiectul Fundației Metropolis completează planurile Consiliului Județean Brașov, care urmează să reabiliteze Corpul B din Pavilionul Mârzescu. De altfel, administrația județeană brașoveană a anunțat că ministrul Dezvoltării, ministrul Cseke Attila, a emis Ordinul nr. 429/08.04.2026 care prevede includerea proiectului „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieşire urgenţă” în Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Lucrările la Corpul B al Pavilionului Mârzescu sunt estimate la 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de realizare în cazul fiecărui obiectiv este de 24 luni.

În prezent, în Corpul B al Pavilionului Mârzescu funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dar și spații ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. În momentul începerii lucrărilor de reabilitare cele două unități medicale trebuie să elibereze spațiile, iar proiectul Fundației Metroplis rezolvă problema eliberării etajului ocupat de Oncologie.

Citește mai departe

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest an către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional[.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending