Ramai la curent!

Stiri Brasov

Implozie la USR. Dacian Cioloș și-a dat demisia de la conducerea partidului, după ședința de Birou Național de azi

Publicat

in

Dacian Cioloș a anunțat, în ședința Biroului Național al USR, că va demisiona din funcția de președinte, au declarat pentru HotNews.ro surse din partid. Cioloș – ales președinte al USR la 1 octombrie 2021 – urmează să susțină o conferință de presă de la ora 18.00.

Dacian Cioloș a făcut anunțul într-o a doua ședință a Biroului Național al USR, convocată luni, de la ora 15.30, după ce planul său de reforme în partid a fost respins în Biroul Național. 

Președinte interimar va fi Cătălin Drulă, conform statutului, în contextul în care acesta este vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la ultimul congres. De altfel, Cătălin Drulă a și anunțat public, săptămâna trecută, că este pregătit să preia conducerea USR în cazul în care Dacian Cioloș demisioneză: „Îmi voi face datoria”.

Următorul pas ar fi declanșarea procedurii de organizare a unui congres extraordinar al USR, pentru alegerea unui nou președinte. 
 
Reamintim că Biroul Național al USR – dominat de echipa lui Dan Barna – a respins în ședința de lui noul program de reforme în partid propus de Dacian Cioloș, de care actualul președinte al USR a condiționat rămânerea la șefia partidului. Pentru proiectul lui Cioloș au votat 11 din cei 25 de membri ai conducerii partidului. 
 
Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR PLUS în 1 octombrie 2021, cu 19.603 voturi (50,9%), față de 18.908 de voturi (49,1%) pe care le-a obținut contracandidatul său, Dan Barna, voturile fiind exprimate online. Rezultatul a fost validat apoi la congres.

De unde a pornit conflictul la vârful USR

Cu un Birou Național (BN) dominat de tabăra Barna, Dacian Cioloș a venit joi seară în fața conducerii partidului propunând un program pentru 2022-2024 ce prevede o serie de măsuri prin care practic schimbă raporturile de putere în partid. 

În programul de 15 pagini pe care l-a prezentat joi seară în sedința conducerii USR, Dacian Cioloș își asumă, dincolo de măsuri care ar trebui să aducă mai multă vizibilitate partidului, și o serie de mutări care practic externalizează decizia care se lua până acum în forurile interne. Și asta, începând chiar cu alegerile care ar trebui organizate de un organism independent.
 
„Nu putem susține politic o reformă electorală profundă, procese electorale curate și bine organizate, dacă nu dăm în primul rând un bun exemplu în felul de organizare, transparență și auditare a proceselor elective interne. Și, așa cum organizarea și buna desfășurare a alegerilor sunt în sarcina unor instituții independente de partidele politice concurente (AEP si BEC), și în alegerile interne avem nevoie de o structură independentă de competitorii politici interni”, se arată în program.
O altă modificare propusă de Cioloș a fost la nivelul secretariatului general al partidului. Dacă acum, potrivit statutului, secretarul general este votat de Biroul Național la propunerea președintelui, care este obligat la o nouă nominalizare în caz de eșec, Cioloș a propus scoaterea funcției la concurs.
 
 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending