Gheorghe Flutur, președinte interimar al PNL pentru o săptămână. Alegerile interne vor fi în 10 aprilie. Nicolae Ciucă analizează

Gheorghe Flutur a anunțat că a preluat interimar șefia PNL, până la congresul extraordinar al partidului ce se va desfășura în 10 aprilie, decizia fiind luată duminică, în Biroul Permanent Național al PNL. În aceeași ședință a fost desemnat și secretarul general interimar al partidului: Lucian Bode. Cei doi au fost numiți în funcție după ce demisiile lui Florin Cîțu (din funcția de președinte al partidului) și a lui Dan Vîlceanu (din funcția de secretar general). 

Tot duminică liberalii s-au reunit duminică într-o ședință extraordinară a Consiliului Național al Partidului Național Liberal. Conform declarațiilor reprezentanților PNL: cu unanimitate de voturi, liberalii au decis convocarea unui congres național în 10 aprilie, ora 11.00, pentru alegerea președintelui partidului.

„Vor participa 1.300 de delegați. Candidații vor putea depune moțiunile până miercuri, 6 aprilie, ora 18.00. Acestea vor fi dezbătute și votate în județe, până vineri, 8 aprilie, ora 22.00. Un proiect de moțiune devine moțiune acceptată și se susține în congres dacă are susținerea a cel puțin 10 comitete directoare județene”, a anunțat președintele interimar al PNL. 

Pe de altă parte, vehiculat ca un posibil succesor al lui Florin Cîțu la conducerea partidului, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști după ședința Consiliului Național Liberal dacă își va depune candidatura. El a răspuns că a prezentat conducerii partidului măsurile pentru reducerea impactului creșterii prețurilor. După ce s-a revenit cu întrebarea, el a spus că „atunci când voi lua o decizie în acest sens, o voi face. În acest moment nu am luat o decizie. Analizez”. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.