2,5 tone de gunoaie au fost strânse sâmbătă în aval de Podul Dâmboviței. Curățenia s-a făcut doar pe o portiune din vale, iar reprezentanții Parcului Național...
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) derulează în această perioadă un proiect cu finanțare europeană privind măsurile pentru creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la Primăria Municipiului...
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a reușit în 7 mai prima ascensiune românească pe Kangchenjunga (Nepal, 8586 m), fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor. Printr-un...
Consiliul Concurenței recomandă autorităților legiuitoare din România să interzică tariful „de vârf”, cunoscut și ca tarif dinamic sau preț surge, din domeniul transportului alternativ practicat de aplicații...
Azi, în Piața Unirii, se va sărbători Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în Al Doilea Război Mondial, Ziua Europei şi Ziua Independenţei Naţionale a României. Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov îi...
Ministerul Dezvoltării a anunțat modul de alocare a celor 52,5 miliarde de lei din programul de investiții Anghel Saligny, finanțat exclusiv din fonduri de la buget....
PSD Braşov a lansat, joi, o petiţie online împotriva desfiinţării fântânii arteziene din Piaţa Sfatului, simbol al municipiului, şi prin care se solicită Primăriei Braşov să...
Un student de la Universitatea Transilvania din Brașov a fost amendat de poliție după ce, în încercarea de a strânge cât mai multe vizualizări pe TikTok,...
În perioada 18 – 22 aprilie 2022 a avut loc cel de – al treilea flux de formare – și ultimul, din cadrul proiectului Egalitatea de...
Două autoturisme au fost implicate joi seara într-un accident rutier pe DN 13, între Fiser și Bunești. Conform reprezentanților ISU Brașov, au fost 4 victime, dintre...