PSD are 4 variante de candidaţi la prezidenţialele din 2024. PNL – deocamdată una

PSD începe să se gândească la variantele de prezidenţiabil pentru alegerile din 2024. Potrivit adevărul.ro, trei nume din partid şi unul din afara acestuia, Mircea Geoană, dar cu profil de social-democrat, au fost avansate de Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD.

Grindeanu, care deţine funcţiile de vicepremier şi ministru al Transporturilor, a exclus din start o posibilă candidatură a sa, dar a oferit nume de colegi care ar putea intra în cursa pentru Palatul Cotroceni:

„Sunt alţi colegi care sunt mult mai potriviţi decât mine: preşedintele partidului (n.r. – Marcel Ciolacu), îl avem şi pe domnul Rafila (n.r. – Alexandru Rafila), o avem şi pe doamna Firea (n.r. – Gabriela Firea). Sunt destui”, a explicat vicepremierul.

Ciolacu, preşedintele partidului, este cel care anterior a anunţat că în PSD vor fi alegeri prin consultarea tuturor membrilor pentru a fi identificat prezidenţiabilul cu cele mai multe şanse. În schimb, candidatura lui Rafila ţine exclusiv de dorinţa liderilor din teritoriu, care este, de altfel, foarte importantă, ţinând cont că fără o maşinărie de partid în spate, nu ar avea şanse. 
În cazul Gabrielei Firea, ea este considerată o bună comunicatoare, dar – în ciuda susţinerii pe care o are din partea segretarului general PSD Paul Stănescu, ea nu are şi sprijinul liderilor din teritoriu, aşa cum se întâmplă în cazul lui Rafila.  

Pe lista scurtă a PSD a fost amintit Mircea Geoană, secretar general-adjunct al NATO: 

„Domnul Geoană, mai ales din anvergura pe care acum şi-a construit-o la nivel internaţional ca secretar general adjunct NATO, ceea ce e o funcţie extrem de importantă şi ca fost social-democrat, pentru că a fost preşedintele Partidului Social Democrat, dacă va dori, poate fi, de asemenea, un candidat redutabil care să câştige alegerile”, a precizat Grindeanu.

Deocamdată, PNL vede un singur prezidenţiabil în partid

PNL îl vede prezidenţiabil pe Ciucă Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a declarat că liberalii îl văd ca potenţial prezidenţiabil pe Nicolae Ciucă, actualul premier.

„Trebuie să recunoaştem că orice premier de succes are şanse la prezidenţiale. Important pentru noi este ca PNL să aibă acest succes la guvernare. Restul cred că va veni de la sine (…) Latura lui politică în acest moment este pusă în umbra seriozităţii cu care vrea să conducă acest Guvern. Cel mai important lucru sunt rezultatele cu care a venit la guvernare. Eu cred că premierul Ciucă poate avea un impact serios la prezidenţiale”, a declarat Stroe, într-un interviu pentru „Adevărul Live”.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.