Un sector de peste 2 km din drumul care leagă Poiana Brașov de Râșnov trebuie să intre în consolidare. Lucrările nu vor începe anul acesta

Porțiunea din DN 1E dintre Livada Poștei și Poiana Brașov, care s-a prăbușit în 5 iunie nu este singura cu probleme a drumului național.  Probleme sunt și pe un segment de 2,25 km, între Poiana Brașov și Râșnov (Poiana Brașov – cabana Aviatorilor). Mai exact, potrivit unor evaluări realizate în anul 2019 de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brașov și de Inspectoratul de Stat în Construcții „zidurile de sprijin existente pe acest tronson sunt
puternic afectate de fenomenul de instabilitate prezentând fisuri pronunțate, înclinare față de unghiul de răsturnare a zidului, unele porțiuni sunt deplasate și fisurate existând pericolul de dislocare a unor elemente și de desprindere a parapetului. În dreptul alunecărilor de teren, parapetul din beton este desprins în totalitate.
De asemenea, cele 4 podeţe prezintă un grad ridicat de degradare și necesită reparații în proporții de cel puțin 50%”. 

Anul acesta se pregătesc hârtiile 

Aceste evaluări nu au convins autoritățile locale brașovene să se grăbească în realizarea unor lucrări de consolidare. De altfel abia în această perioadă a fost lansată o licitație pentru pentru elaborarea documentațiilor tehnice aferente lucrărilor, iar ofertele sunt așteptate până în 7 iulie 2022. Valoarea estimată a contractului este de 294.117 lei fără TVA, iar consultantul care va obține contractul va trebui să finalizeze documentația în șase luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. După această etapă ar trebuie să se deruleze licitația de lucrări, astfel că, în cel mai fericit caz, intervențiile ar putea începe în primăvara anului viitor. 

Reparațiile se va face sub trafic 

Conform anunțului licitației pentru elaborarea documentațiilor tehnice, consolidarea drumului se va face fără închiderea arterei. În aceste condiții, firma care se va ocupa de lucrări va trebui să folosească utilaje de mici dimensiuni, care să nu blocheze drumul. Printre altele, la acest drum se vor consolida ziduri de sprijin, se vor realiza piloți microforați și lucrări la sistemul de drenaj a apei. 

În prezent, sectorul Râșnov – Poiana Brașov este singurul pe care mai pot ajunge în stațiune mașinile de aprovizionare sau autocarele cu turiști, pentru că pe secțiunea dintre Livada Poștei și stațiune este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone pe porțiunea afectată de alunecarea de teren. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.