Un șofer a încercat să își cumpere „iertarea” cu o sumă infimă. Acum este cercetat penal

Un șofer care circula sub influența băuturilor alcoolice pe un drum din județul Brașov a sperat că poate scăpa de sancțiune cu 200 de lei. Mai exact, potrivit unui comunicat al Serviciul Județean Anticorupție Brașov din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Râșnov – Compartimentul Rutier a oprit în trafic și testat cu aparatul Drager alcotest. 

„Din datele existente până în prezent a rezultat că, în fapt, după ce i s-a prezentat valoarea testării, respectiv 0,36 mg/l alcool pur  în aerul expirat, agentul de poliție i-a comunicat conducătorului să aștepte la autoturismul pe care îl conducea, cât timp acesta întocmea documentele legale de constatare. În timp ce polițistul scotea bonul cu valoarea aferentă testării, conducătorul auto a pus o sumă de bani în portbagajul autospecialei MAI. Agentul de poliție a refuzat suma de bani și, întrebându-l pe conducătorul auto, pentru ce îi este oferită, acesta i-a comunicat că dorește să fie ”iertat” și, în consecință, documentele de constatare să nu fie întocmite”, se arată în comunicatul DGA. 

Conform sursei amintite, momentele au fost  înregistrat de bodycam-ul din dotarea polițistului.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde, sub coordonarea procurorului de caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

1 Comentariu

  1. Foarte corecta exprimarea din titlu!
    Felicitari ziaristului!
    Pai, desigur, infima suma!
    Daca erau 200 euro, sau maii mult, se schimba calimera!
    Dar, asa, la 200 lei jigariti, unde sa puna botu militica?

Dă-i un răspuns lui gore Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.