Ramai la curent!

Cotidian

Un șofer a încercat să își cumpere „iertarea” cu o sumă infimă. Acum este cercetat penal

Publicat

in

Un șofer care circula sub influența băuturilor alcoolice pe un drum din județul Brașov a sperat că poate scăpa de sancțiune cu 200 de lei. Mai exact, potrivit unui comunicat al Serviciul Județean Anticorupție Brașov din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA), un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Râșnov – Compartimentul Rutier a oprit în trafic și testat cu aparatul Drager alcotest. 

„Din datele existente până în prezent a rezultat că, în fapt, după ce i s-a prezentat valoarea testării, respectiv 0,36 mg/l alcool pur  în aerul expirat, agentul de poliție i-a comunicat conducătorului să aștepte la autoturismul pe care îl conducea, cât timp acesta întocmea documentele legale de constatare. În timp ce polițistul scotea bonul cu valoarea aferentă testării, conducătorul auto a pus o sumă de bani în portbagajul autospecialei MAI. Agentul de poliție a refuzat suma de bani și, întrebându-l pe conducătorul auto, pentru ce îi este oferită, acesta i-a comunicat că dorește să fie ”iertat” și, în consecință, documentele de constatare să nu fie întocmite”, se arată în comunicatul DGA. 

Conform sursei amintite, momentele au fost  înregistrat de bodycam-ul din dotarea polițistului.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde, sub coordonarea procurorului de caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. gore

    15/06/2022 at 09:31

    Foarte corecta exprimarea din titlu!
    Felicitari ziaristului!
    Pai, desigur, infima suma!
    Daca erau 200 euro, sau maii mult, se schimba calimera!
    Dar, asa, la 200 lei jigariti, unde sa puna botu militica?

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

PNL Brașov, oficial de partea lui Adrian Veștea. Cătălin Văsii: „Este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire”

Publicat

in

După mai multe ore de la anunțul surpriză, prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a însărcinat pe Adrian Veștea să formeze noul Guvern, PNL Brașov și-a anunțat suținerea pentru premierul desemnat.

„Adrian Veștea este un om care și-a construit parcursul politic prin muncă administrativă concretă, nu prin discursuri fără acoperire. În plan politic, Partidul Național Liberal îl consideră o figură respectată, un om de echipă, disciplinat instituțional și orientat spre rezultate. Capacitatea sa de a comunica direct cu oamenii și de a construi încredere în jurul proiectelor administrative este una dintre trăsăturile sale definitorii. Brașovenii îl susțin pentru această funcție deoarece a demonstrat, în timp, că poate transforma proiectele în realitate și că își asumă responsabilitatea dezvoltării comunității pe care a reprezentat-o. Nu este doar o nominalizare politică, ci propunerea unui profil administrativ cu experiență reală de guvernare locală și centrală. Iar acest tip de experiență devine esențial atunci când vorbim despre funcția de prim-ministru”, a declarat președintele interimar al PNL Brașov, Cătălin Văsii.

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, cel mai important proiect din palmarestul lui Adrian Veștea

Liderul liberalilor brașoveni argumentat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, Veștea a avut un rol important în dezvoltarea unor proiecte majore pentru județ, dintre care cel mai emblematic rămâne Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav — primul aeroport construit de la zero în România post-decembristă, un proiect care a cerut răbdare, coordonare și viziune pe termen lung.

„Județul Brașov este astăzi unul dintre motoarele de dezvoltare ale României, cu un nivel ridicat de dinamism economic și atractivitate investițională. În acest context, a reușit să ducă la capăt proiecte importante și să mențină direcția de dezvoltare a județului, chiar dacă nu întotdeauna a beneficiat de cele mai ușoare condiții sau de contexte administrative favorabile, ci dimpotrivă, de multe ori a fost nevoie de perseverență și asumare pentru a depăși blocaje și întârzieri. Experiența sa administrativă nu se limitează la nivel local. Activitatea sa atât în administrația județeană, cât și în funcția de ministru a fost orientată spre implementarea de proiecte și consolidarea capacității administrative. Este genul de profil politic format în teren, în contact direct cu realitățile comunităților”, a mai spus Văsii.

Susținerea din partea Organizației Județene Brașov a PNL vine după ce, în cursul zilei, mai mulți liberali brașoveni și-au arătat susținerea pentru Adrian Veștea.

Aceste mesaje vin în contextul în care nominalizarea lui Veștea este contestată de președintele PNL, Ilie Bolojan, care a reclamat faptul că partidul nu știa de această decizie. De asemenea, prim-vicele PNL, Ciprian Ciucu, a dat de înțeles că liberalii ar putea lua în calcul excluderea lui Veștea din partid.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Cotidian

Prefectul USR de Timiș a demisionat, după percheziția Parchetului European. Elena Micicoi reclamă „un linșaj politic”

Publicat

in



 Prefectul de Timiș, Elena Micicoi (USR) și-a anunțat demisia vineri seara, după ce procurorii Parchetului European (EPPO) au făcut o percheziție la domiciliul său, într-un dosar ce vizează posibile fraude din fonduri europene.

Ea s-a declarat nevinovată și a declarat pentru Digi 24 „există probabil interese ca imaginea mea să fie făcută praf, ca eu să fiu decredibilizată (…) Am încurcat, am deranjat (…) Mă simt victoma unui linșaj politic”.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, prejudiciul în acest caz ar fi de câteva sute de mii de euro, bani ce ar fi trebuit să fie folosiți pentru o serie de cursuri de formare pentru persoane defavorizate.

În acest dosar au fost făcute, în total, 11 percheziții în Timiș la persoane suspectate de fraudă cu bani europeni.
Procurorii EPPO fac cercetări pentru săvârșirea unor fapte extrem de grave: constituire de grup infracțional organizat, infracțiuni de fals și obținere ilegală de fonduri europene.

„Este un proiect pe care asociația pe care am fondat-o l-a derulat prin GAL-ul Freidorf. Nu știu mai multe să vă spun. N-am fost manager de proiect… vă dau mai multe detalii… Asociația pe care am fondat-o eu, și o vreme am condus-o, a derulat acest proiect. Ceva cu formare profesională sau ceva de genu’ ăsta…. Parchetul european își face datoria… au ieșit cu 3 hărtii din casă. (…) Eu sunt deschisă“, a spus Elena Micicoi pentru publicația din Timișoara.

Citește mai departe

Trending