Ramai la curent!

Politica

Deputatul Marian Rasaliu: „Dacă proiectul Spitalului Regional Brașov este bun și este matur, de ce l-ați ignorat, domnule Coliban, atâția ani?”

Publicat

in

Deputatul PSD Marian Rasaliu critică implicarea tardivă a primarului Allen Coliban în proiectul Spitalului Regional Brașov. Totodată, parlamentarul se întreabă de ce nu a fost atât de activ primarul în perioada în care la Ministerul Sănătății s-au perindat membri USR. Criticile deputatului PSD vin după ce primarul Allen Coliban, în urma unei vizite la Ministerul de Finanţe, a declarat că a primit un semnal favorabil, că „proiectul Spitalului Regional Brașov este bun și este matur” şi poate fi primul din România, construit prin parteneriat public-privat (PPP).

„Domnul primar Allen Coliban ne-a anunțat într-o postare pe Facebook, așa cum îi place dumnealui să comunice cu cetățenii județului Brașov, că a mers într-o vizită de lucru legată de proiectul Spitalului Regional la Ministerul Finanțelor. Mai mult decât atât, edilul consideră că ”proiectul Spitalului Regional Brașov este bun și este matur”. Cum de abia acum a realizat acest lucru? De ce a așteptat atât pentru a lupta ca acest proiect să prindă cât mai repede contur? Oare a început să încălzească drumurile către ministere fiindcă este conștient că se apropie campania electorală și nu are cu ce realizări să se laude? Să nu uităm că în acest an parlamentarii de Braşov au fost convocaţi la trei întâlniri legate de proiectul Spitalului Clinic Regional de Urgenţă Braşov. La prima întâlnire, organizată la Consiliul Județean Brașov, Allen Coliban a lipsit. Primarul ne-a convocat ulterior de două ori pentru a discuta acest subiect de mare interes pentru județ, dar la una dintre întâlnirile organizate chiar de el nu s-a mai prezentat”, a reamintit Marian Rasaliu.

Deputatul a precizat că „din 2019, de când a ieșit de la guvernare Partidul Social Democrat, proiectul Spitalului Regional a fost uitat în sertare” şi că nu a avansat suficient nici când USR a avut ministru la Sănătate. 

„USR a avut miniștri la Sănătate, de ce nu a făcut niciun drum atunci la București domnul Coliban pentru a susține acest proiect atât de important pentru brașoveni? Fosta guvernare USR a ignorat total acest spital. Mă bucur că domnul Coliban a fost primit luna aceasta la discuții de către domnul profesor Alexandru Rafila, ministrul Sănătății din partea PSD, dar și de către domnul Mihai Precup, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor”, a declarat Rasaliu.

Actualul deputat a reamintit şi de faptul că, pe acest proiect, la un consens politic s-a ajuns în perioada în care el a fost prefect al Braşovului. 

„În perioada în care am fost prefect, după nenumărate dezbateri și o comunicare constructivă, am ajuns ca pe plan local să avem consens politic, astfel încât toți parlamentarii de Brașov la acea vreme – PSD, PNL, USR și UDMR – să susțină construirea unui nou spital, regional, în Brașov. Ulterior au existat tot felul de tergiversări și proiectul a fost dat uitării. Să nu uităm că domnul Allen Coliban este primar al Brașovului din 2020. Ce a făcut în acești ani? Cetățenii s-au săturat de vorbe goale. S-a pierdut timp prețios, iar necesitățile brașovenilor au fost neglijate!”, a încheiatdeputatul PSD Marian Rasaliu.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Subprefectul județului Brașov și-a înaintat demisia, pe fondul moțiunii PSD împotriva Guvernului Bolojan

Subprefectul Brașovului, Lucian Mija, a demisionat din funcție, în contextul deciziei PSD de a-și retrage oamenii din structurile guvernamentale, pe fondul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Publicat

in

Subprefectul județului Brașov, Lucian Mija, și-a înaintat demisia din funcție, după ce conducerea centrală a PSD a cerut tuturor prefecților, subprefecților și secretarilor de stat să facă acest lucru, în contextul pregătirii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului.

Lucian Mija a preluat funcția de subprefect în martie 2025, înlocuind-o atunci pe Ariana Bucur, care a devenit deputat în Parlamentul României. Mija, fost administrator public al municipiului Făgăraș este de profesie jurist și a lucrat mulți ani în mediul privat, ca antreprenor.

Ceilalți doi reprezentanți ai Guvernului în județul Brașov, respectiv prefectul Cătălin Văsii, susținut de PNL și subprefectul Ambrus Izabella Ambrus, susținută de UDMR, rămân deocamdată în funcție.

Reamintim că Partidul Social Democrat le-a solicitat tuturor prefecților și subprefecților susținuți de partid să facă un pas în spate. Măsura are loc într-un moment sensibil, în care PSD a depus, alături de Alianța pentru Unirea Românilor, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, astfel că decizia poate interpretată ca parte a unei repoziționări politice mai ample, care implică retragerea reprezentanților PSD din funcțiile guvernamentale din teritoriu, în paralel cu ofensiva parlamentară împotriva Executivului.

Citește mai departe

Politica

Prima demisie din PSD după alianța cu AUR: „Nu pot gira normalizarea extremismului”

Senatoarea Victoria Stoiciu demisionează din PSD după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură susținută alături de AUR împotriva Guvernului Bolojan.

Publicat

in

Prima fisură majoră apare în interiorul Partidul Social Democrat (PSD) după anunțata colaborare parlamentară cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

UPDATE Ora 13.00

Șeful PSD Vaslui, deputatul Adrian Solomon, i-a cerut senatoarei Victoria Stoiciu să își înainteze demisia și din Parlament, după ce a anunțat că părăsește partidul condus de Sorin Grindeanu:

„Am aflat, de pe Facebook, că doamna Victoria Stoiciu are principii și linii roșii peste care nu poate trece! Atunci, să nu uite că a fost aleasă pe LISTA PSD în județul Vaslui! Prin urmare, ocupă un loc pe care cetățenii vasluieni au votat un membru PSD! (…)„În acest caz nu poate fi decât o soluție pentru ca distinsa doamnă să rămână cu onoarea neștirbită: DEMISIA din Senat! PS: Repede, până nu oxidează principiile!!!”, a mai scris social-democratul”, a scris Solomon într-un mesaj difuzat de filială PSD din Vaslui.

Victoria Stoiciu a anunțat că nu-și va da demisia din Senat

O solicitare similiară a făcut și șeful PSD, Sorin Grindeanu. Contactată de HotNews, Stoiciu a declarat că nu își va da demisia din Parlament:

„România are nevoie de social-democrație. Și eu am rămas singura social-democrată asumată în Parlament”, a declarat senatoarea pentru HotNews.

Știre inițială:

Senatoarea Victoria Stoiciu și-a anunțat oficial demisia din partid, printr-o postarea de contul său de Facebook, devenind primul parlamentar social-democrat care face acest pas după declanșarea crizei politice.

Decizia vine la scurt timp după ce aceasta a refuzat să semneze moțiunea de cenzură, invocând o ruptură profundă între propriile convingeri și direcția actuală a PSD. Într-un mesaj public, Stoiciu a criticat dur orice formă de colaborare cu forțele pe care le consideră extremiste, avertizând asupra riscului „normalizării fascismului” în viața politică.

„Astăzi mi-am înaintat oficial demisia din Partidul Social Democrat. Decizia vine ca un pas firesc după ce ieri am refuzat să semnez moțiunea de cenzură, marcând momentul în care viziunea mea și direcția actuală a partidului au intrat pe contrasens total.

Consider că este nevoie de un cordon sanitar absolut care să mențină forțele extremiste în izolare politică totală. Orice încălcare a acestui principiu nu reprezintă doar o eroare tactică, ci o normalizare a fascismului. Pas cu pas, până când monstrul va fi prea mare ca să îl răpunem”, spune senatoarea PSD.

Fosta senatoare PSD a subliniat necesitatea unui „cordon sanitar” în jurul partidelor extremiste, argumentând că istoria a demonstrat consecințele grave ale compromisurilor politice făcute în astfel de contexte. Ea a făcut trimitere la perioada interbelică și la lecțiile asumate de partidele social-democrate occidentale.

„Istoria este cel mai bun profesor. Ascensiunea fascismului în perioada interbelică nu s-a produs subit. A fost rezultatul unor concesii repetate făcute de forțele democratice, care au sacrificat viitorul pentru calcule politice mici și rațiuni de moment. De ce credeți că social-democrații germani păstrează cu sfințenie acest cordon sanitar în raport cu extremiștii lor? Pentru că se uită înapoi în istorie. Și nu vor să o repete. Nu pot și nu voi gira niciodată normalizarea fascismului. Este o linie roșie peste care nu se poate trece”, a încheiat Victoria Stoiciu, care, în final, le-a mulțumit colegilor din PSD pentru susținerea inițiativelor sale legislative de până acum.

Reamintim că PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) au declarat, luni, că până la acest moment, nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens, scrie News.ro.

Citește mai departe

Politica

PSD și AUR au depus împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Publicat

in

PSD şi AUR au decis să depună o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Petrişor Peiu (AUR) şi Marian Neacşu (PSD) au declarat, luni, că până la acest moment, nu s-a discutat „absolut nimic” despre o viitoare guvernare, precizând că, „din câte cunosc” ei, nici liderii lor nu au făcut un demers în acest sens, scrie News.ro.

„În urma mai multor discuţii între conducerile partidelor noastre s-a decis ca eu şi domnul Perişor Peiu (n. red. liderul senatorilor AUR) să ne ocupăm de partea tehnică a unei moţiuni de cenzură comune. Este un lucru exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi probabil explicitată în cursul acestei zile, de către preşedinţii de partide. Aşa cum cunoaşteţi, noi avem la ora 14.00 un BPN în care se va lua decizia finală”, a declarat social-democratul Marian Neacşu, fost vicepremier în Guvernul lui Ilie Bolojan.

Pentru ca moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan să treacă, iar Executivul să fie demis, este nevoie de o majoritate de 233 de voturi – din totalul de 463 de parlamentari.

În momentul de față, PSD și AUR au împreună 219 voturi.

PSD are 129 de senatori și deputați, iar AUR are 90. Cele două partide mai au nevoie de 14 voturi pentru a trece moțiunea de cenzură. Totuși, cu celelalte partide din opoziție (S.O.S. România, POT și PACE), PSD-AUR mai pot strânge încă 41 de voturi. Asta ar duce la un total de 260 de parlamentari.

22 de voturi le mai au și parlamentarii neafiliați, plecați din POT și SOS.

Câți parlamentari are fiecare partid în Parlamentul României: 

PSD – 129 de deputați și senatori;
AUR – 90;
PNL – 73;
USR – 59;
UDMR – 32;
Minorități – 17 deputați;
SOS România – 15 deputați;
POT – 14 deputați;
PACE Întâi România – 12 senatori;
Neafiliați – 22.

În cazul în care Ilie Bolojan nu trece de votul Parlamentului, el rămâne interimar, în timp ce încep negocierile pentru a forma o nouă majoritate.

Citește mai departe

Trending