FOTO. Sobor de preoți, în vizită la Aeroportul Internațional Brașov. Invitația a fost făcută de președintele Consiliului Județean Brașov

Pe lângă finalizarea lucrărilor de construcție și operaționalizarea aeroportului de la Ghimbav, Consiliul Județean Brașov dă de înțeles că are și un alt obiectiv: transformarea în obiectiv turistic a Terminalului. Cel puțin asta reiese din vizitele și evenimentele organizate în ultima perioadă la clădirea de la Ghimbav. 

În ultimele luni, la terminal au fost organizate numeroase „tururi ghidate”, cu vizitatori categorii sociale diverse – de la politicieni, la elevi sau invitați de peste hotare ce pot deveni potențiali investitori în zonă. 

Ultimii „turiști” invitați la aeroport au fost oamenii bisericii, care au ajuns ieri la terminal. Ghid le/a fost preoților chiar președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, el fiind și cel care a lansat invitația. 

„O vizită la Aeroport alături de părintele protopop și de colegii mei. Încă puțin și ✈️ ✈️ Mulțumiri pentru invitație domnului Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov , pentru invitație”, a scris preotul Călin Comșa, pe rețelele sociale. 
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.