Şofer băut şi drogat, depistat în zona bd. Gării din Braşov

Un bărbat în vârstă de 30 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat în trafic, la volanul unei maşini, sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor. 

La data de 08 august 2022, în jurul orei 02.55, polițiștii au depistat şoferul de 30 ani, care conducea un autovehicul pe bulevardul Gării din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,49 mg/l alcool pur, a transmis Poliţia Braşov. De asemenea, la testarea acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a precizat IPJ Braşov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.