Documentația pentru proiectarea spațiului aerian și procedurile de zbor de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav au ajuns la Autoritatea Aeronautică Română

Documentația pentru proiectarea spațiului aerian și procedurile de zbor de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav au ajuns la Autoritatea Aeronautică Română și au intrat în etapa de evaluare, a anunțat Consiliul Județean Brașov, care coordonează acest proiect. Conform unui grafic al activităţilor privind funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, convenit de CJ Braşov cu ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română, obiectivul ar trebui să fie operațional în iunie 2023. 

Proiectarea spațiului aerian şi a procedurilor de zbor instrumentale s-a încheiat, iar documentaţia privind procedurile satelitare convenţionale pe baza cărora controlorii de trafic de la Arad vor eşalona zborurile în timp şi spaţiu şi vor asista piloţii în timpul procedurii de decolare şi aterizare pe pista de la Ghimbav, a fost predată la Autoritatea Aeronautică şi este în etapa de verificare.  

De asemenea, pe amplasamentul Aeroportului a fost montat echipamentul ILS (Instrument Landing System), produs de compania italiană Thales şi că în perioada următoare vor fi instalate echipamentele DVOR şi DME, care au fost de asemenea livrate. 

Echipamentele de radionavigație au început să ajungă la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Din 12 decembrie încep testele cu o aeronavă specială

Anunțul privind stadiul în care se află proiectul a fost făcut la cea mai nouă întâlnire a factorilor de decizie implicaţi în implementarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, care a avut loc miercuri, la Brașov. 

Au participat:

  • Adrian Veștea, președintele Conciliului Județean Brașov;
  • Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA;
  • Florin Manta, directorul Direcţiei Regionale a Serviciilor de Navigaţie Aeriană Arad – instituţie care va asigura dirijarea traficului aerian pe Aeroportul Braşov prin intermediul turnului remote; 
  • Andreea Strat, managerul proiectului ANS Braşov din partea Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA; 
  • experţi tehnici de la ROMATSA; 
  • oficiali ai Autorităţii Aeronautice Civile Române;
  • reprezentanţi ai asocierii UTI Construction and Facility Management SA – SC BOG’ART SRL care realizează contractul privind asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană, construirea clădirii de contingenţă şi dotarea cu echipamente specifice. 

„Suntem în grafic cu activităţile pe care fiecare din părţile implicate în operaţionalizarea AIBG şi le-a asumat, avem stabilite termene precise şi facem toate demersurile necesare pentru a le respecta. În cadrul şedinţei am abordat şi aspectele care ţin de organizarea zborului de calibrare a echipamentelor de radionavigaţie, programat pentru jumătatea lunii decembrie”, a declarat Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA;

La jumătatea lunii iunie 2023 Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav va fi operațional

Graficul consolidat al activităţilor privind funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, convenit de Consiliul Judeţean Braşov împreună cu ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română prevede ca la jumătatea lunii iunie 2023 acest obiectiv să fie operaţional, au precizat reprezentanții Consiliului Județean. 

 ”Specialiştii de la ROMATSA şi cei ai Autorităţii Aeronautice Civile Române au apreciat stadiul foarte bun în care am ajuns cu construcţia clădirii de contingenţă, care în curând va permite instalarea echipamentelor informatice necesare stocării, prelucrării şi transmiterii datelor către Centrul de Dirijare a Traficului Arad. Vom continua să anunţăm toate noutăţile care intervin în proiect, până la momentul mult aşteptat al operaţionalizării Aeroportului Braşov”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, la finalul întâlnirii, după o vizită la clădirea de contingență de la aeroport. 

Un nou termen pentru operaționalizarea Aeroportului Internațional Brașov. Acesta va putea fi respectat dacă furnizorii reușesc să livreze echipamentele de radionavigație

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.