Ramai la curent!

Prima Pagina

Guvernul vrea să readucă pe linia de plutire fabrica militară Carfil Brașov. Ce măsuri sunt prevăzute în planul de reorganizare

Publicat

in

Guvernul României a aprobat planul de reorganizare a SC Carfil SA Brașov, unitate cu producție militară, care, la începutul acestui an era în pragul colapsului. Carfil SA are acum trei puncte de lucru, unui municipiul Brașov, unul în Hărman și unul în Vlădeni, iar potrivit planului de  reorganizare, liniile de producție nepirotehnice din municipiul Brașov vor fi relocate  la Hărman. 

Ce mai prevede planul de reorganizare: 

  •   dezvoltarea de noi capacități de producție militară, retehnologizarea celor existente, realizarea de produse militare și de sisteme de armament noi, care să permită societății să funcționeze pe principiile rentabilității și eficienței economico – financiare și să contribuie l siguranța aprovizionării forțelor din F.S.N.A.;
  • rezolvarea situației investiției nefinalizate „Modernizare Turnătorie de fontă”
  • creșterea numărului de salariați, în special personal cu studii superioare, scăderea vârstei medii și o dezvoltare a capacității de cercetare – dezvoltare.

În planul de reorganizare se arată că, în total, costurile pentru implementarea măsurilor de reorganizare/restructurare se ridică la suma de aproximativ 235.000.000 de lei, din care deja s-au realizat investiții în valoare de 45.000.000 de lei. Sursele de finanțare sunt de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, cât și din surse proprii ale societății, urmare valorificării unui număr de active care nu fac parte din capacitatea de producție și nu sunt incluse în Sectorul Producției de Apărare.

„În urma reorganizării, societatea va fabrica pe capacități modernizate sau noi produse militare și sisteme de armament moderne, unele unice pe plan mondial, conform cu standardele NATO., răspunzând solicitărilor din piața internă și externă”, se arată în planul de reorganizare. 

Turnătoria neterminată, scoasă la vânzare

Societatea înregistrează un nivel ridicat al cheltuielilor convențional constante înregistrate, respectiv cheltuieli cu paza patrimoniului, cu amortizarea, utilitățile, impozite și taxe locale, aceste cheltuieli fiind suportate chiar și în situație de avarie, indiferent de gradul de încărcare a capacităților cu comenzi.
Astfel, Carfil S.A. este o societate înscrisă în registrul operatorilor economici care dețin capacități strategice, cu obligații la mobilizare. Aceste obligații se realizează pe capacitățile care trebuie întreținute și cu existența unui număr suficient de personal. Din acest motiv, activitatea societății nu poate fi întreruptă decât parțial, iar cheltuielile menționate sunt în cuantum de 25 de milioane de lei.
În plus, se înregistrează cheltuieli cu întreținerea depozitului de stoc Vlădeni, utilizat pentru depozitarea materialelor explozive ale Administrației Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, înregistrându-se astfel o pierdere anuală de aproximativ 450.000 de lei/an.
Pe lângă cele menționate, societatea mai deține în patrimoniu și active care nu sunt utilizate în procesul de producție și care nu sunt cuprinse în Sectorul Producție de Apărare, iar cheltuielile generate de acestea se ridică la 4.000.000 de lei în fiecare an.
Totodată, în anul 1996 societatea a inițiat o investiție pentru modernizarea turnătoriei de fontă, cu scopul fabricației de fittinguri. Investiția respectivă a fost oprită în anul 2004. Astfel, în contextul întreruperii de peste 17 ani a lucrărilor la această investiție și a relocării activităților din municipiul Brașov în localitatea Hărman, se consideră oportună sistarea investiției, în baza unei documentații și, ulterior, valorificarea activelor și echipamentelor. 

Pe minus, din punct de vedere financiar 

Cifra de afaceri a societății este 14.507.532 de lei pentru anul 2021, cu o pierdere de 27.310.965 de lei. Aceste date sunt în contextul în care totalul datoriilor societății se ridică la suma de 51.662.597 de lei, din care 24.252.110 de lei plăți restante.
Motivele pentru care societatea se află într-o situație economică precară sunt multiple și complexe, din care se menționează lipsa comenzilor care să asigure funcționarea în mod continuu a capacităților de producție, insuficiența fondurilor pentru achizițiile forțelor din sistemul național de apărare, nivelul ridicat al cheltuielilor convențional constante, dependanța totală de producătorii de materiale energetice din Serbia, Bosnia și Bulgaria, concurență cu produse din export mai
ieftine, consumuri specifice mari datorate lipsei retehnologizării fluxurilor de fabricație.
În ciuda problemelor cu care se confruntă societatea Carfil S.A., s-au luat măsuri pentru retehnologizare, în prezent fiind la un nivel de aproximativ 60% din totalul echipamentelor, iar până la sfârșitul anului 2022 se estimează că procentul va ajunge la 80%, ca urmare a investițiilor, asigurându-se asfel creșterea nivelului de competitivitate. În plus, politica de dezvoltare a domeniului cercetare – dezvoltare a condus la realizarea unor produse unice la nivel mondial și,
totodată, la integrarea în consorții din acest domeniu. 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending