Connect with us

Investitii

Primăria Brașov cere peste 12 milioane de lei, din PNRR, pentru reabilitarea Operei

Published

on

Primăria Brașov încearcă să atragă, prin Programul Național de Reziliență (PNRR) peste 12 milioane de lei, pentru a reabilita Opera Brașov. Municipalitatea a depus luni o solicitare de finanțare nerambursabilă prin PNRR, în valoare de 12.928.365,91 lei fără TVA, pentru renovarea integrată a celor trei corpuri de clădire. Acest proiect face parte din componenta V – Valul renovării, Operațiunea B1 – Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, iar finanțarea alocată acoperă 100% din cheltuielile eligibile.

”Prin această finanțare sperăm să obținem fondurile necesare pentru consolidarea clădirii, reabilitarea termică, instalarea de panouri fotovoltaice, dar și montarea unor stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Este un proiect important pentru municipalitate, mai ales că vizează infrastructura culturală, unul dintre domeniile prioritare pentru acest oraș. De la an la an vedem cum viața culturală a orașului nostru se dezvoltă, fie prin intermediul instituțiilor de cultură din subordinea municipalității, fie prin intermediul operatorilor privați, care accesează fondurile puse la dispoziția lor prin ghidul de finanțare al primăriei. În același timp, trebuie ca și infrastructura dedicată să țină pasul cu această dezvoltare, iar PNRR-ul reprezintă o bună oportunitate pentru a reduce presiunea acestor investiții pe bugetul local”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat apelul de proiecte din Planul național de redresare și reziliență, componenta 5 – Valul renovării, axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice.

În cadrul acestui apel, primăria a depus un proiect de finanțare pentru renovarea clădirilor care compun Opera Brașov.

Lucrările pe care Primăria Brașov le propune la Operă, în cazul în care va obține finanțarea:

  • lucrări de consolidare seismică a clădirilor existente:
    • la corpul principal – restaurarea elementelor arhitecturale și modificarea funcțiunii la nivelul podului existent;
    • la extinderea corpului principal de clădire, încadrat în clasa de risc seismic RsII, se va interveni pentru creșterea gradului de siguranță la acțiuni seismice;
    • la corpul de clădire din stânga clădirii principale se va consolida ansamblul structural, fără modificarea configurației și a funcțiunii construcției existente.
  • lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a corpurilor de clădire;
  • lucrări pentru modificarea funcțiunii spațiilor sau construire anexe, inclusiv amenajarea, în podul-depozit de peste sala de spectacole, a unor birouri open-space;
  • lucrări de reabilitare/ modernizare a sistemelor de instalații: sisteme de ventilație cu pompe de căldură aer-aer reversibile (VRV multisplit), cu aer proaspăt și recirculare, și extinderea sistemului de încălzire;
  • soluții de automatizare și control: sistem de management automatizat al clădirii (BEMS-Building Energy Management System);
  • soluții de generare de energie din resurse regenerabile: panouri solare cu celule fotovoltaice pe suprafața disponibilă a teraselor și șarpantei, inclusiv invertoare si echipamente auxiliare (52 kW);
  • lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice.

Și acest apel de proiecte funcționează tot pe sistemul ,,primul venit, primul servit”, doar că, de data aceasta, nu mai există o limitare a solicitărilor de finanțare, în funcție de suma alocată, ci apelul rămâne deschis până în data de 23 octombrie. După închiderea apelului se va face verificarea proiectelor și documentațiilor depuse, apoi primele proiecte eligibile, în funcție de ora depunerii, vor fi finanțate. Având în vedere ca primăria a depus în primele minute solicitarea de finanțare, sunt șanse destul de mari să obțină această finanțare. 

Vă reamintim că, în această vară, municipalitatea a executat o serie de lucrări de reparații ale zonelor dedicate spectatorilor –  foaier, garderobă, casierie, de modernizare a echipamentelor de scenotehnică și a amenajat o toaletă pentru persoanele cu dizabilități.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending