Connect with us

Cotidian

Fost senator PSD și ministru al Energiei, cercetat din nou de DNA. Nicolae Bădălău i-a promis unui primar 7% din valoarea unui contract

Published

on

Vicepreședintele Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, fostul senator PSD și ministru al Energiei, Niculae Bădălău, a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție (DNA) duminică, 27 noiembrie, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru dare de mită și trafic de influență. 

În același dosar este cercetat și reprezentant al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită. Ambii cei doi inculpați urmează să fie prezentați în 28 noiembrie Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 Conform procurorilor DNA, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună” să atribuie un contract unei societăți administrate de o rudă a acestuia „lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii”. Pentru acest „serviciu”, Bădălău i-ar fi promis primarului  un procent de 7% din valoarea contractului plus „un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obţină pentru aceeaşi firmă”. În total, fostul parlamentar PSD i-a promis primarului suma totală de 170.000 de euro.

Ce au descoperit procurorii: 

„În datele de 09.08.2022 și 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae, în calitatea menționată mai sus, i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind ”Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…,”, estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăți administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind ”Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă. În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. 

Cercetat și în anul 2013, într-un dosar de evaziune fiscală 

În anul 2013, când era senator PSD, Niculae Bădălău a a fost cercetat pentru trafic de influență, într-un dosar de evaziune fiscală de 50 de milioane de euro. Atunci, el a fost suspectat că ar fi  „apărat interesele unei societăți comerciale implicate în circuitul financiar fraudulos prin demersuri făcute atât la nivelul conducerii Agenției Naționale pentru Administrare Fiscala (ANAF), cât și pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din judetul Giurgiu (prefectura, conducerea Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA)”. Dosarul a fost clasat în cele din urmă de procurori.

Niculae Bădălău a fost senator PSD de Giurgiu și președinte PSD Giurgiu, iar între 2018 și 2019 a fost ministru al Economiei, iar în 2019 a fost propus de fostul premier Viorica Dăncilă ministru interimar la Energie.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Cotidian

S-a stins din viață unul dintre membrii trupei Holograf

Published

on

În această dimineață s-a stins din viață Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulți apropiați ai muzicianului.

Muzicianul avea 70 de ani și se lupta cu o boală incurabilă.

„A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Membrii formației Holograf au transmis, după decesul basistului trupei, Mugurel Vrabete, că acesta a fost pentru ei „un punct de echilibru” omul care îi aduna și îi așeza atunci când lucrurile se complicau.

„Vine o zi… și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au transmis membrii trupei într-o postare pe pagina de Facebook.

Continue Reading

Trending