Connect with us

Cotidian

Tancurile franceze, pe rută ocolitoare de la Voila la Cincu, din cauza infrastructurii rutiere din județul Brașov

Published

on

Cel de-al doilea convoi cu tehnică militară franceză, constând într-o companie de tancuri Leclerc, a ajuns pe calea ferată în gara Voila, județul Brașov, miercuri, 16 noiembrie. Tehnica militară a intrat în țară în de 14 noiembrie, pe la punctul de trecere al frontierei Curtici, județul Arad, și este destinată completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence-BGFP) dislocat în Cincu.

Ajunse în județul Brașov, la Gara Voila, unde este amenajată rampa pentru descărcarea tehnicii militare necesare bazei de la Cincu, tancurile franceze vor face un „ocol”. Mai exact, transporturile agaparitice se fac pe DN 1, pe traseul Voila – Sibiu, apoi pe drumuri județene, pe ruta Sibiu – Agnita – Cincu.

De ce este făcut ocolul

Transportul tancurilor nu se poate face direct între Voila și Cincu, pentru că nu există infrastructură rutieră care să facă față. De altfel, până la finalizarea lucrărilior la noul pod de peste râul Olt, dintre Voila și Cincșor, circulația între cele două localități se face pe un drum comunal pe care s-a turnat recent numai stratul de asfalt de bază. De asemenea, la intrarea în cincșor este un pod cu restricție de tonaj de 12 tone, în condițiile în care un tanc Lecrec are în jur de 60 de tone.
Din Franța până la Voila, transoportul tancurilor a durat o săptămână, din care două zile pe teritoriul României.

Primele mașini blindate au ajuns în România în 23 octombrie

Conform informațiilor Ministerului Apărării Naționale, primul convoi cu tehnică militară franceză, constând în transportoare blindate, a sosit în România pe 23 octombrie. Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.
La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.
BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Trending