Secțiunea Livada Poștei – Poiana Brașov din Drumul Poienii, „sugrumat” în timpul sărbătorilor de iarnă

Chiar dacă primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat în toamnă că până la finalul anului vor fi terminate lucrările de punere în siguranță a porțiunii din Drumul Poienii afectată de alunecarea de teren din 5 iunie 2022, acest  lucru nu s-a întâmplat. În aceste condiții, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zona cu probleme se va circula alternativ, pe o bandă, iar cu excepția autobuzelor RATBV, toate celelalte vehicule cu masa mai mare de 3,5 tone nu pot circula pe segmentul cu probleme (acestea vor putea să ajungă în Poiana Brașov prin Râșnov). 

În aceste condiții, un drum pe care se circula cu greutate și înainte de incidentul din iunie, ar putea deveni acum un coșmar pentru șoferi. 

În ce stadiu sunt lucrările de punere în siguranță 

Pentru punerea în siguranță a porțiunii de drum afectată de alunecarea de teren a fost identificată soluția lărgirii lui, pentru a se amenaja o bandă provizorie, iar pentru realizarea ei este nevoie de tăierea mai multor arbori. Pentru a se putea realiza această defrișare este nevoie de obținerea unui aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, iar demersurile în acest sens au fost începute de municipalitatea brașoveană abia în toamna acestui an. În acest moment, solicitarea Primăriei Brașov este în curs de avizare la APM Brașov. 

„Noi am început pregătirile pentru a amenaja banda suplimentară în zona care nu presupune tăierea de arbori. Așteptăm avizul de la APM ca să putem finaliza proiectul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. 

Pentru punerea în siguranță a sectorului de drum afectat de alunecarea de teren din 5 iunie, Primăria Brașov a semnat un contract in valoare de 1.070.992 lei (inclusiv TVA) cu firma RS Activ, termenul de finalizare a lucrărilor fiind de 30 de zile. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.