Când află Brașovul dacă va avea spitale construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență

După ce luna trecută a publicat lista celor 42 de proiecte privind construcția de noi spitale cu bani prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Sănătății va anunța luna aceasta cele 25 de investiții pentru care vor fi primiți banii europeni. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în timpul unei emisiuni la postul de radio Europa FM. 

Care este graficul anunțat de ministru: 

  • Finalul lunii ianuarie 2023: publicarea listei finale cu cele 25 de proiecte 
  • Finalul primului trimestru din anul 2023: semnarea contractelor de finanțare
  • Până la finalul acestui an ar putea începe lucrările la unele dintre proeicte. Pentru accelera procedurile de achiziție, Ministerul Sănătății are în plan să modifice legislația, astfel încât să se poată organiza o singură licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor. 
  • Până în 30 iunie 2026, proiectele finanțate prin PNRR trebuie finalizate. 

Două spitale din Brașov, pe lista celor 42 de proiecte 

Printre cele 42 de proiecte sunt și două din județul Brașov, respectiv Spitalul Clinic de Pneumoftiologie și Boli Infecțioase și construirea unui pavilion politraumă la Spitalul Militar de Urgență Regina Maria.  O cerere de finanțare prin PNRR a fost depusă și pentru Spitalul Clinic Regional de Urgență Brașov, însă proiectul a fost declarat neeligibil. 

Spitalul Regional Brașov, declarat neeligibil prin PNRR. Alte două proiecte din județul nostru au trecut de prima evaluare

1 Comentariu

Dă-i un răspuns lui Zah Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.