Biserica veche din Ghimbav intră în restaurare. Lucrările sunt estimate la 1,5 milioane de lei

Biserica veche din Ghimbav, inclusă pe lista monumentelor istorice de importanță locală, așteaptă de mulți ani să fie restaurată. De mai mulți ani a fost dată jos o porțiune de fațadă, intervenția fiind necesară pentru a permite uscarea pereților. Anul acesta, pentru restaurarea Bisericii „Sfânta Treime”, Primăria Ghimbav a semnat cu preotul paroh al lăcașului de cult, Ciprian Balint, un prin acord de finanțare, în valoare de 900.000 de lei. 

„În urma studiului de fezabilitate pentru restaurare valoarea totală a investiție este de 1.550.000 lei”, a declarat primarul Ghimbavului. Lucrările vor fi începute cu interiorul bisericii, iar din primăvară, când vremea se va încălzi, vor fi realizate și intervențiile la pereții exteriori”, a declarat primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra. 

Construită în urmă cu mai bine de 240 de ani 

Biserica cu hramul „Sf. Treime” a fost zidită în anul 1780. Pe piatra principală din piciorul Sf. Mese se poate vedea şi astăzi încrustată data de 10 iulie 1780. Turnul s-a adăugat abia în anul 1830. Biserica este zidită din piatră brută şi cărămidă, partea mai veche (naosul şi pronaosul) şi din cărămidă, partea mai nouă (turnul clopotniţă). Şarpanta este din lemn şi acoperişul este din ţiglă solzi. Biserica are o lungime de 15 m şi o lățime de 9 m la abside şi 6 m la navă. Pronaosul este separat de naos printr-un zid cu trei deschideri.

Pictura este executată în tehnica „frescă” şi a fost realizată în anul 1961, de pictorul Iosif M. Vasu, iar în anul 1983 a fost restaurată de acelaşi pictor. În pridvor, peretele cu uşa de intrare în pronaos, păstrează tot în tehnica „frescă”, o pictură din 1814, executată de zugravul Nicolae, reprezentând raiul şi iadului, ea fiind acoperită cu var timp de 80 de ani.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.