Proiectarea Autostrăzii Brașov – Făgăraș, finanțată cu bani europeni. Documentația tehnică va fi gata peste câțiva ani

Sectorul de autostradă Brașov – Făgăraș va fi proiectat cu bani europeni, contractul de finanțare fiind semnat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Valoarea totală a contractului este de 22.249.795 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala – 15.693.906   lei, 15% contribuția proprie – 2.769.513 lei, diferenta de 3.786.376 lei reprezentând valoare neeligibila inclusiv TVA. 

Documentațiile tehnice care fac obiectul acestui contract trebuie finalizate până în 31 decembrie 2026. 

Potrivit economedia.ro, pentru actualizarea Studiului de fezabilitate și realizarea Proiectului tehnic aferent sectorului de autostradă cu o lungime de 50 km, CNAIR a semnat un contract de servicii în luna august a anului trecut cu Asocierea Search Corporation S.R.L. – Protelco S.A. – Like Consulting S.R.L. – Mega Muhendislik Musavirlik A.S. (Mega Engineering Consulting INC.). 

La peste un an de la semnarea contractului, stadiul de realizare este de 22 %, iar întreaga documentație va fi predată în 2024, potrivit raportului de progres disponibil pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.