Transportul pe cablu din Poiana Brașov, oprit din cauza vântului

Instalațiile de transport pe cablu care asigură accesul la partea superioară a Masivului Postăvarul nu au mai fost pornite marți dimineața, din cauza vântului foarte puternic.   

„Au fost pornite doar instalațiile din partea inferioară a masivului, respectiv telescaunul Lupului și teleschiurile Bradul și Stadion”, a anunțat Primăria Brașov. 

 Cod portocaliu de vânt, în zona montană din județul Brașov 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până în 22 februarie 2022, zona montană a județului Brașov este sub cod portocaliu de vânt. 

„La altitudini de peste 1.700 m vor fi perioade în care vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 – 130 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă semnificativ”, au anunțat meteorologii. 

Astfel, șansele ca instalațiile de transport pe cablu de pe partea superioară a Masivului Postăvarul să fie pornite în cursul acestei zile sunt minime. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.