Un autobuz de la Codreanu a luat foc pe Şoseaua Cristianului

Foto: FB Dusea Dani

Un autobuz a luat foc, astăzi, pe Șoseaua Cristianului, ]n apropierea firmei Duvenbeck. Oamenii care călătoreau cu autobuzul au fost evacuaţi. Din primele date, este vorba despre un autobuz al firmei de transport Codreanu. 

Din primele informaţii, nu există vitime. O martoră a scris pe reţelele sociale că şoferul a încercat să stingă focul aruncând cu zăpadă pe motor. 

„Autobuz Codreanu a luat foc pe șoseaua Cristianului, în dreptul Duvenbeck. Oamenii au sărit din mașină, iar șoferul arunca cu zăpadă pe motor să stingă focul. Au oprit alți șoferi din trafic cu extinctoare. Incredibil!!!”, a scris o martoră pe Facebook.

Nu este prima dată când un autobuz al aceluiaşi transportator ia foc. În septembrie 2019, un autobuz care mergea spre Întorsura Buzăului a luat foc  în localitatea Teliu. (foto jos). Atunci a fost nevoie de intervenţia echipajelor de pompieri pentru a stinge incendiul. 

Reamintim că firma de transport Codreanu este una controversată în zona judeţului Braşov, prin prisma calităţii autobuzelor pe care le foloseşte pe unele rute. 

În 2020, directorul Autorităţii Rutiere Române – filiala Braşov, George Antohe, dădea aviz negativ mai multor autobuze aparţinând operatorului privat de transport Transbus Codreanu, după ce  controalele au arătat discuncţionalităţi majore ale acestora.

Printre disfuncţionalităţile amintite atunci de şeful ARR se numărau componente de caroserie deteriorate sau sparte, lipsa foliilor aplicate pe geamurile care au ieşiri de siguranţă, probleme la instalaţia de iluminare şi semnalizare luminoasă sau truse de prim ajutor şi stingătoare de incendii expirate. Toate astea, în condiţiile în care tot în 2020, un autobuz al operatorului privat a luat foc în Gara Braşov.

Citeşte şi:

Soluție „ingenioasă” de climatizare a autobuzului unui operator privat

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.