VIDEO. Mașină ajunsă pe calea ferată la Predeal

Poliția Brașov a anunțat ca în cursul zilei de marți a avut loc un accident de circulație în localitatea Predeal, în zona căii ferate.

În accident a fost implicat un autoturism care, în timp ce circula pe un pasaj rutier peste calea ferată, în condiții care urmează a fi cercetate și lămurite de polițiști, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a sărit de pe pot și a ajuns pe platforma feroviară.

„Primele date indică existența unei singure persoane rănite, respectiv conducătorul auto un bărbat de 22 de ani, care a fost preluat de echipajul medical sosit la fața locului.În acest moment traficul feroviar este restricționat, deconectat de la rețeaua de alimentare electrică, urmând ca în scurt timp, după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculului, să fie reluat”, au precizat reprezentanții Poliției Brașov.

Reprezentanții ISU Brașov au precizat ca la fața locului s -au deplasat un echipaj SMURD si o autospecială cu apa si spumă.

S-a intervenit pentru acordarea asistentei medicale victimei și pentru asigurarea măsurilor specifice.

Victima, o persoană de sex masculin în vârstă de 22 de ani, prezenta politraumatisme și este conștientă.

Aceasta a fost transportata la UPU Brasov de către echipajul SMURD.

Sursă imagini: Viorel Mihai 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.