Ramai la curent!

Stiri Brasov

Expoziția „Predicțiile pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, vernisată la Muzeul de Artă Braşov

Publicat

in

Muzeul de Artă Braşov va găzdui, timp de aproape o lună şi jumătate, o expoziţie de artă contemporană pe teme ecologice, în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări semnate de mai mulţi artişti români.

Expoziţia intitulată „Predicţiile pământului. Despre gândirea şi practica ecologică” a fost iniţiată de Muzeul Naţional Cotroceni în 2021, sub înaltul patronaj al preşedintelui României, fiind prezentată în 2022 publicului din Paris, Luxemburg şi Londra. 

„Expoziţia „Predicţiile pământului. Despre gândirea şi practica ecologică” prezintă o selecţie de artişti români contemporani care abordează provocările ecologice ale ultimelor decenii într-o viziune proprie şi în medii artistice variate, de la desen, colaj, fotografie, obiect, sculptură, video-art, instalaţii media, instalaţii de sunet, la intervenţii site-specific”, se arată într-un comunicat de presă, remis de instituţia muzeală.

Lucrările aparţin artiştilor Elena Adorian, Olimpiu Bandalac, Cătălin Burcea, Sergiu Chihaia, Ciprian Ciuclea, Claudiu Cobilanschi, Ştefan Radu Creţu, Liviu Epuraş (EPV), Laszlo Forrai, Cosmin Paulescu, Dan Perjovschi, Dan-Raul Pintea, Bogdan Raţa, Saint Machine, Florin Ştefan, Iulia Toma, Mihai Zgondoiu, studenţi UVT Arte şi UNArte. 

„Tema curatorială a expoziţiei ‘Predicţiile Pământului. Despre gândirea şi practica ecologică’ aduce în prim plan un discurs angajat (şi asumat) prin care artiştii îşi prezintă vizual opiniile filosofice, spirituale, activiste sau estetice. Raportarea la timp şi spaţiu este necesară mai ales atunci când analizăm şi comparăm date. Modul în care şi-au conceput lucrările a fost la fel de important precum lucrarea finală expusă. Aceste ‘forme de dialog’ sunt prezentate într-un soi de laborator al cunoaşterii prin care privitorul relaţionează profund la nivel mental şi emoţional. Se fac dezvăluiri. Se ridică semne de întrebare. Predicţiile sunt şi ele parte din acest dialog non-verbal”, menţionează curatorul expoziţiei, Mihai Zgondoiu. 

Vernisajul va avea loc vineri, 21 aprilie, începând cu ora 18,00, şi va fi urmat de un dialog cu artiştii Dan Perjovschi, George Roşu şi Mihai Zgondoiu. 

„În cadrul evenimentului Artist Talk, desfăşurat sâmbătă, 22 aprilie 2023, începând cu ora 12,00, se va dezbate rolul artei în contextul ecologic actual, activismul realizat prin intermediul artelor vizuale, impactul protestelor şi posibile răspunsuri la interogări despre viitorul planetei”, se mai arată în comunicat. 

Intrarea la aceste evenimente este liberă şi nu necesită rezervare prealabilă.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 21 aprilie – 4 iunie şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10,00 – 18,00. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Prima Pagina

Jerome France a câștigat Marele Premiu al Brașovului la viteză în coastă

Publicat

in

Pilotul Jerome France (Nova NP01), campionul național en titre, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Brașovului, etapa a doua a Campionatului Național de Viteză în Coastă.

Pe locul secund s-a clasat Elias Răduță (Wolf Mistral), la 04 sec 186/1000, podiumul fiind completat de Cărpinișan Benea (Ferrari 488 Challenge Evo), la 11 sec 541/1000.

Campionul național de raliuri Simone Tempestini (Porsche 997 GT3 RS) s-a clasat pe locul șapte, la 14 sec 680/1000 de învingător.

Jerome France și Elias Răduță au câte 43 de puncte, urmați de Cărpinișan Benea, cu 28 de puncte, Costel Cășuneanu, cu 24 de puncte.

Etapa a treia a sezonului, Harghita Challenge, va avea loc în perioada 12-14 iunie.

Citește mai departe

Cotidian

Pui te urs, foarte slăbit, capturat pe traseul Brașov Marathon

Un pui de urs extrem de slăbit și deshidratat a fost capturat de echipa de intervenție pe Tâmpa, după mai multe încercări nereușite de alungare. Animalul, despre care autoritățile cred că a fost abandonat de ursoaică, a fost transportat la rezervația de urși din Zărnești pentru îngrijiri.

Publicat

in

Un pui de urs foarte slăbit și deshidratat a fost capturat azi pe Tâmpa, a anunțat Primăria municipiului Brașov. Puiul se afla pe traseul Brașov Marathon, după cum au transmis autoritățile și a fost prins de către echipa de intervenție după ce mai multe acțiuni de alungare au rămas fără succes.

„Având în vedere starea lui de sănătate, se pare ca a fost abandonat de ursoaica de mai mult timp”, a transmis Primăria municipiului Brașov.

Puiu a fost predat pentru îngrijiri reprezentanților rezervației de urși de la Zărnești.

Acest eveniment vine după ce ieri, Primăria municipiului Brașov anunâase că un exemplar de urs, care a apărut de mai multe ori în zonele locuite, a fost împușcat, în Valea Cetății. Cu o zi înainte, vineri, o ursoaică de patru ani a fost capturată într-o cușcă amenajată în Noua, și eutanasiată, după ce s-a constatat că ea fusese relocată anterior și revenise în zpna locuită din oraș.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Încă un urs – problemă eliminat din Brașov. Animalul a fost împușcat în Valea Cetății

Publicat

in

Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.

Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.

În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.

„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.

Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending