Ramai la curent!

Cotidian

Braşov Marathon, pe 13-14 mai. Patru trasee de concurs şi curse pentru copii

Publicat

in

Braşov Marathon, ajuns la a XI-a ediţie, se va desfăşura în perioada 13-14 mai, sub organizarea Asociaţiei ”Clubul Sportiv Braşov Marathon”, în parteneriat cu Primăria Braşov.

Peste 1.700 de participanţi vor lua startul din Piaţa Sfatului, pe unul dintre cele patru trasee de concurs – Cros, Semimaraton, Maraton şi, noutatea acestui an – proba de Ultramaraton, cu o lungime de 70 de kilometri. Aceasta este prima cursă de ultramaraton cu start din Braşov – Piaţa Sfatului, care atinge cele mai importante vârfuri din jurul municipiului – Postăvaru şi Piatra Mare.

De asemenea, vor exista şi trasee mai scurte, pentru cei mici, în cadrul Cursei copiilor, precum şi Cursa persoanelor cu abilităţi speciale.

Pentru siguranţa concurenţilor, circulaţia auto va fi restricţionată temporar pe segmentele de drum care fac parte din traseul de concurs şi câteva sute de voluntari vor fi prezenţi pe trasee pentru sprijinul participanţilor. 

Program Braşov Marathon: 

* Vineri, 12 mai:
– ridicarea kiturilor din Piaţa Sfatului, între 16:00 – 22:00;
– şedinţa tehnică la Ultramaraton – ora 19:00;
– şedinţa tehnică Maraton – ora 19:20;
– şedinţa tehnică Semimaraton – ora 19:40;
– şedinţa tehnică pentru Cros #Pentalog – ora 20:00.

* Sâmbătă, 13 mai:
– ridicarea kiturilor din Piaţa Sfatului, între 07:00 – 22:00;
– start cursă Ultramaraton – 07:00;
– start cursă Maraton – ora 08:00;
– ridicarea kiturilor pentru Semimaraton, orele 08:00 – 09:30;
– start cursă Semimaraton – 10:00;
– ora 11:30 – se estimează sosirea câştigătorului de pe traseul Maraton;
– ora 16:30 – se estimează sosirea câştigătorului de pe traseul de Ultramaraton;
– revitalizare: orele 11:30 – 17:00 în zona de start/sosire are loc revitalizarea concurenţilor (apă, fructe, dulciuri, caşcaval, băuturi energizante);
– masă caldă: începând cu ora 11:00 se va servi porţia de mâncare caldă pentru participanţii la Semimaraton, Maraton şi Ultramaraton;
– premierea cursei de Maraton şi Semimaraton – ora: 17:30.

* Duminică, 14 mai:
– ridicarea kiturilor din Piaţa Sfatului, pentru Cros, Cursa copiilor – începând cu ora 08:30;
– start cursă Cros by Pentalog – ora 10:00;
– start cursa persoanelor cu abilităţi speciale – ora 13:00;
– start cursa copiilor – ora 13:30;
– premierea curselor de Ultramaraton, Cros şi Cursa copiilor – ora 16:30.

O atenţie specială este acordată, şi în acest an, celor mici, care vor avea un weekend plin de activităţi.

Astfel, sâmbătă, 13 mai, de la ora 12:00 va fi organizat un Treasure Hunt în zona Centrului Vechi, la care pot participa 20 de copii, ce vor fi însoţiţi de ghizi Himalaya Travel. Aceeaşi echipă va organiza şi Ştafeta echipamentului montan şi Ştafeta Literelor, la care copiii vor parcurge un traseu cu obstacole.

De la 11:00 vor începe activităţile pentru cei mici la cortul Olympus destinate protecţiei naturii, cu un „bowling împotriva plasticului”, discuţii despre importanţa reciclării şi despre plantarea pentru viitorul naturii. Tot pentru îmbogăţirea cunoştinţelor despre natură, Fundaţia pentru Arii Protejate ProPark va organiza workshop-uri, începând cu ora 12:00.

Duminică, activităţile pentru copii vor continua cu Olimpiada Himalaya, ateliere de imprimare botanică şi pirogravură, ateliere de reciclare organizate de Olympus şi Tot mai verde.

În funcţie de condiţiile meteo sau evenimente neprevăzute, pot apărea schimbări care vor fi anunţate de organizatori.

Schimbarea vremii sau a condiţiilor traseului pot determina de asemenea modificarea orelor limită de sosire în posturile de control. Pe harta competiţiei vor apărea timpii limită în condiţii meteo normale.

Participanţii care nu se încadrează în timpii limită vor fi opriţi din cursă pentru propria lor siguranţă şi vor trebui să se întoarcă la finish însoţiţi de organizatori.

În cazul apariţiei schimbărilor în prezentul program acestea vor fi anunţate de organizatori în timp util pe toate canalele de comunicare: e-mail, pagina de facebook şi site-ul competiţiei – www.brasovmarathon.ro.

Prima ediţie a crosului „Braşov Marathon” a avut loc în anul 2012, la care au participat peste 140 oameni de toate vârstele. În ediţiile care au urmat, interesul pentru această competiţie organizată la Braşov a crescut constant, pentru ca în acest an să se bucure de participarea a peste 1.700 de persoane şi circa 2.000 de spectatori.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending