Ramai la curent!

Fapt divers

Sediul SPLT Brașov, percheziționat de DNA. Ce vizează ancheta procurorilor anticorupție

Publicat

in

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, au descins joi, 11 mai, la o instituție publică din Brașov, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2022, în legătură cu atribuirea preferențială a unor contracte de achiziții publice. Conform unor surse, instituția vizată de procurori a fost Serviciul Public Local de Termoficare Brașov (SPLT).

Potrivit DNA, în cursul zilei de 11 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Ilfov și Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident grav pe DN1, în zona Perșani: patru răniți și trafic restricționat

Publicat

in

Un accident grav, soldat cu patru victime a blocat în această dimineață circulația pe drumul național DN1, în zona Perșani.

Evenimentul rutier s-a produs în zona dealurilor Perșani din județul Brașov, unde două vehicule — un autoturism și o autoutilitară — au fost implicate într-o coliziune puternică. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, un autoturism ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar.

În urma impactului, patru persoane aflate în autoutilitară au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluate de echipajele de intervenție. La fața locului au acționat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, precum și echipaje SMURD și Ambulanța Brașov.

„Pe DN 1, la kilometrul 206, între localitățile Perșani și Vlădeni, județul Brașov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, conștiente, care urmează a fi evaluate medical. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române, puțin după ora 10.00.

După primele evaluări, polițiștii estimau ca traficul să fie reluat după ora 11.30. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului și pentru a dispune măsurile legale necesare.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Trending