Ultimele pregătiri înainte de deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghmbav sunt aproape finalizate, au anunţat ieri autorităţile braşovene. Preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că prima aeronavă care va ateriza oficial pe aeroportul de la Ghimbav va fi un avion al Tarom, cu 72 de persoane, care va aduce de la Bucureşti „diferiţi invitaţi”, pe data de 15 iunie 2023.
Alexandru Anghel, directorul Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a anunțat că a primit raportul final de la Ministerul Transporturilor realizat în urma evaluării aeroportului în vederea certificării ca aeroport internațional:
Zilele trecute a fost recepționată clădirea de contingență, iar procedurile de certificare sunt pe ultima sută de metri, a anunţat director Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Alexandru Anghel.
Instituțiile care își vor desfășura activitățile în incinta aeroportului au început şi ele să își amenajeze punctele de lucru.
„Urmează ca noi să avizăm astăzi (miercuri, 24 mai – n.r.), iar săptămâna viitoare estimăm că se va emite ordinul Ministrului Transporturilor privind certificarea. De asemenea, în perioada 29 – 30 mai, vor veni la Brașov specialiștii Autorității Aeronautice Civile Române, care vor face un audit și, cel mai probabil, la începutul lunii vor emite și ei documentul de certificare”
Recepţie în două etape
Recepţia a avut loc în două etape. În 19 mai s-au desfăşurat procedurile privind încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor la clădirea de contingenţă – turnul de control remote, o construcţie alcătuită din parter, două etaje, un etaj trei retras şi acoperiş sub formă de platformă de observaţie destinată serviciului de meteorologie.
Parterul înseamnă un spaţiu eminamente tehnic în care au fost instalate echipamentele pentru sistemele de comunicaţii radio, comunicaţii terestre, sistemele de navigaţie aeriană, precum şi serverele şi echipamentele aferente sistemului remote tower, alături de tablourile electrice, sursele de alimentare UPS şi grupul electrogen.
Spaţiile de la etajul întâi au funcţiuni administrative, fiind destinate birourilor angajaţilor, în timp ce etajul al doilea a fost împărţit într-o zonă destinată sistemelor meteo şi o altă zonă alocată pentru o ulterioară dezvoltare a sistemului de turn virtual.
La etajul al treilea sunt instalate alte echipamente aferente turnului virtual, iar pe acoperiş funcţionează sistemul video format din 14 camere de luat vederi fixe şi două camere mobile de înaltă rezoluţie.
Cea de-a doua etapă a recepţiei a avut loc în 23 mai, la sediul Centrului de Dirijare DSNAR Arad, unde au fost recepţionate sistemele de navigaţie şi sistemele conexe acestora.
Este vorba despre sistemele RVT (turn virtual de control), VREC (înregistrare voce), AWOS (sistem automat de observaţii meteorologice), ATIS (sistem de informare aeronautică), NAVAIDs (sisteme de navigaţie), VCCS (centrală telefonică), VHF-EVHF (sistem de comunicaţii şi urgenţă), LAN-WAN (reţea locală – reţea Wide Area), CMS (monitorizarea sistemelor), MCS (Master Clock) şi CFR (sistem automat de alarmare).
Infrastructura fizică şi dotarea cu echipamente au costat peste 84 de milioane de lei
Recepţia sistemelor de echipamente a fost precedată de realizarea ultimelor teste SAT (Site Acceptance Test), astfel încât să existe certitudinea că toate echipamentele necesare funcționării turnului virtual corespund din punct de vedere funcțional.
Toate echipamentele amintite sunt puse în funcţiune în spaţiul special alocat în sala operaţională a Centrului de Dirijare Arad, unde există patru posturi de operare destinate dirijării la distanţă a traficului pe Aeroportul Braşov.
Pentru realizarea contractului privind asigurarea serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, realizarea infrastructurii fizice şi dotarea ei cu echipamente specifice, asocierea de firme UTI Construction and Facility Management – BOG’ART SRL a avut şapte subcontractanţi şi terţi: Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii, Electroproiect, Smart Integrated Solutions SRL, Popp & Asociaţii, Thales Italia S.P.A., Saab Digital Air Traffic Solutions AB şi Specialne Systemy a Software A.S.
Valoarea totală actualizată a contractului este de 84.483.440,36 lei, din care construcţia şi instalaţiile clădirii de contingenţă au reprezentat 24.356.082,71 lei, iar diferenţa de 60.127.357,65 lei a însemnat achiziţionarea şi funcţionalizarea sistemelor de navigaţie şi a sistemelor conexe acestora.
Implementat începând cu luna ianuarie 2022, acest contract a cuprins proiectarea, construcţia şi funcţionalizarea clădirii de contingenţă, precum şi fabricarea, instalarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor specifice care asigură serviciile de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, atât echipamentele instalate în amplasamentul aeroportuar, respectiv ILS/DME şi DVOR/DME, cât şi cele care compun turnul virtual de control şi care funcţionează în clădirea de contingenţă şi la Centrul de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad din cadrul ROMATSA.
Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.
Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.
„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.
Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.
Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.
Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).
Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.
Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.
În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.
Care e prima campioană din istoria NBA?
Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.
Recorduri din NBA
Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.
80 de ani de NBA cu MrBit
MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.
Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.
MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.
Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.
Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.
Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login